AvenTura de azi !

Pe zi ce trece, se vad tot mai mult semnele primaverii !
Afara se incalzeste tot mai mult, soarele este tot mai stralucitor, iar vremea se face din ce in ce mai frumoasa.
Azi 16 martie, o zi frumosa de primavara. Ca de obicei, profitam de ea. Impreuna cu 3 colegi de clasa, ne hotaram sa facem un traseu. Am luat decizia de a porni spre "Pestera din Viile Dejului". O mica pestera de aproximativ 10 metri, in mijlocul padurii. Nu pot sa spun exact ce fel de pestera este; daca te uiti pe pereti pare a fi calcar, dar pe jos era nisip foarte fin. Ciudat ! Inca nu am vazut si nici nu am auzit de asemenea pestera, in mijlocul padurii.
Terminam orele, pornim spre casa, dar, nici nu intru bine pe usa casei ca... primesc telefon de la colegu':  "Intr-o jumate de ora sa fii in parcul mare, ne vedem acolo... Bafta !".
Era clar, nu mai apucam sa manc. Imi iau haine de pedalat, imi iau echipamentul imi cobor bicicleta, si pornesc la drum. Am ajuns exact la ora 3:30 in parcul mare. Ma intalnesc cu colegul, Cristi si pornim rapid spre Viile Dejului.
Ajunsi in Vii, ne intalnim si cu alti 2 colegi de-ai nostri, si pornim toti pe deal spre pestera.
Urcam ce urcam... era deal, pasune de fapt... iarba uscata... nici o problema... Apoi, dam de tufisuri si crengute destul de dese prin care, de abia ne strecuram. Partea proasta era ca tufisurile aveau si spini. Ne strecuram, ne zgariem si ne agatam, dar ne continuam drumul. Ajungem la un moment dat, in care tufisurile erau atat de dese ca nu mai puteai pur si simplu sa treci pe langa ele. Constanta de viteza era de 2,0 km/h, un dezastru... aproape ca stateam pe loc. Am vazut ca nu mai putem sa continuam drumul prin tufisurile dese, si ne intoarcem putin, pentru a o lua pe alt deal.
Dealul respectiv, cobora prin padure, era abrupt, erau frunze umede pe el, putin noroi si mai multe crengi pe jos. Parea mult mai bun decat tufisurile. Am coborat pe el, alunecand pe frunze, crengi si noroi. Destul de nasoala coborarea.
Dupa ce am terminat coborarea, stam putin de vorba, si, un coleg de-al meu, se uita la roata bicicletei sale, roata de pe spate era pe janta. Clar PANA !
Pana aici, nimic deosebit, il linistesc si ii zic ca am eu pregatite toate sculele pentru pana, inclusiv pompa, deci in 10 minute ii zic ca e gata.
Apoi, imi trece si mie prin cap sa spun o vorba: " Baieti, verificati-va si voi rotile, sunteti intregi cu totii ?". Nici nu termin de zis bine "vorba" ca, indrept privirea la rotile mele. Si roata mea, de pe spate era pe janta, PANA clar si eu, fara nici o indoiala. Ce era de facut acum?! Nimic mai simplu, ne asezam intr-o poienita de iarba in mijlocul padurii si, incepem sa lucram amandoi la biciclete.
Intre timp, ne lungim la povesti, la poze, la distractie si voie buna... si.. cele 10 minute... 20... ca deja erau 2 pene de rezolvat, se transforma probabil intr-o ora... poate si mai mult ( nu ne-am uitat la ceas ).
Imi rezolv pana la bicicleta mea, si trec la bicicleta colegului. O dau jos, pun petic, o pun inapoi, si, cand sa o umflu.... surpriza ! Valva nu era de masina, cum este normal sa fie, ci, era valva veche de bicicleta. Deci, nu se potrivea pompa pe care o aveam eu. Ce era sa facem... nimic... trebuia sa vina colegul pe langa bicicleta.
Ne stragem linistiti lucrurile si, cand sa ne continuam drumul. Alta Surpriza ! PANA ! De data asta, roata de pe fata a mea era pe janta. Acuma ce era de facut ?!
Afara incepea sa se insereze, noi mai aveam de mers pana la pestera, iar 2 dintre noi aveam pana la bicicleta.
Am lasat toti bicicletele rezemate de un copac, si am pornit pe jos la pestera. Si am pornit in graba, cu totii vroiam sa prindem poze pe zi la pestera.
Mai mergem pe jos 200 de metri, ajungem la pestera. Ne chinuim sa coboram iarasi o panta abrupta ca sa putem ajunge la gura pesterii.
Intr-un final, ne-am atins "obiectivul". Am ajuns la pestera, ne facem niste poze, schimbam 2 vorbe, fluieram, voie buna. Si pornim inapoi. Deja se face seara. Ne luam bicicletele de langa copac, si, ca prin minune, vedem un drum, care coboara pe o scurtatura si ajunge exact in drumul principal. Norocul nostru !
Incetisor pe langa biciclete, pana ajungem acasa la colegul nostru din Vii. Acolo ne rezolvam toate problemele legate de biciclete si, pornim in sfarsit spre casa.

Date referitoare le distanta si timp de pedalare nu pot sa dau, pentru ca, am mers si pe jos, am ocolit o mare parte din drum si am mai si uitat sa activez din timp kilometrajul.

In principal, cu toate ca ghinionul a tinut cu mine azi, a fost o zi placuta. O AvenTura ca oricare alta, pe dealuri paduri si poteci in mijlocul naturii. Ce poate fii mai frumos intr-un oras atat de poluat, decat micul colţişor de natura ?!