miercuri, 2 noiembrie 2011

MUNICIPIUL DEJ ARE PISTE PENTRU BICICLETE !

De astazi, 2 noiembrie 2011 municipiul Dej, are PISTE PENTRU BICICLETE !

Pana la momentul actual, prima pista pentru biciclete este facuta de la statia de benzinarie OMW de la iesirea din Dej spre Gherla, pana la magazinul Sompan. Deci Strada Crîngului din Dej, are pista de biciclete IN INTREGIME !

Pista are 2 sensuri de mers, care sunt semnalizate ca atare . Are o  latime de 1,5 m iar, acolo unde trotuarul este ingustat, pista se desfasoara pe o singura banda de mers ( 0,75 m ).

Se pare ca, in sfarsit autoritatile locale s-au mobilizat si au reusit sa faca un pas in plus asupra circulatiei exagerat de aglomerate din Dej.

Sper ca, in acest fel, populatia Dejului sa fie "stimulata" putin. Sper ca, in viitorul apropriat, dejenii sa isi scoata bicicletele din garaj, si sa lase mai usor masinile. In acest fel, poluarea din oras ar scadea, aglomeratia ar fi redusa, iar locuitorii orasului ar face putin sport. Tot in acest fel, consumul de combustibil, ar fi redus, ceea ce ar insemna un bănuţ in plus in buzunarul dejeanului !

Tin sa precizez ca, la momentul actual, Dejul are un numar foarte scazut de biciclisti in comparatie cu orasul vecin, Gherla !

marți, 18 octombrie 2011

Tura de recunoaştere Maros Bike Marathon

In data de 11 septembrie 2011, echipa MarosBike a organizat o tura de recunoastere a traseului de 50 km Maros Bike Marathon.

Au fost 2 puncte de intalnire cu riderii:

Primul punct, a fost la ora 09:30 – Parcarea de dupa podul de pe Calea Floresti din Cluj, iar al 2-lea la ora 10:20 – Parcarea de langa barajul lacului Gilău.

Vroiam de mult timp sa fac tura de recunoastere, asa ca am vrut sa ajung cu orice pret la tura de recunoastere.

Am reusit sa il conving si pe Ovidiu sa vina.

Asadar, m-am trezit dimineata la ora 7:00, am mancat, mi-am facut rucsacul, mi-am pus mancare pe traseu, sculele, mi-am verificat bicicleta, iar la ora 8:00 m-am intalnit cu Ovidiu la OMV in Dej.


Am urcat bicicletele in masina lui Ovidiu, si am pornit la drum.

La ora 9:10 am ajuns la parcarea de dupa podul de pe Calea Floreşti, si... am stat putin pe ganduri: Ce sa facem? Pornim de aici ? Aveam de facut in jur de 90km in cazul acesta. Sau pornim de langa Lacul Gilău? Aveam de facut doar 50 km.

Pana la urma, ne-am hotarat: "Pornim de la Gilău". Zis si facut... pornim spre Gilău, cu o mica oprire la Polus Center - Careffour, de unde ne-am cumparat bautura energizanta si ciocolata.

Am ajuns la barajul de la Gilău, i-am asteptat pe biciclisti, si intr-un final am pornit.



Prima data nu mi-a venit sa cred ca sunt la o tura de recunoastere ! Au fost mai mult de 50 biciclisti in "grupa", parca eram la concurs.

Asadar, pornim... noi cu bicicletele noastre, si ceilalti cu biciclete "trăznet". Primul lucru care mi-a trecut prin cap in momentul acela... a fost: " mergem... mergem... de coborat .. coboram... daaa cand vine vorba de urcat, cu bicicletele noastre... cred ca o sa ramanem in urma....".



Prima parte din traseu, partea de asfalt, am tinut pasul cu grupul. Apoi, cand a inceput urcarea pe drumul neasfaltat, urcare cu o lungime de 15 km, am ramas in urma... si... mai in urma... si, decat sa ne fortam sa urcam pe bicicleta... mai bine pe langa ea...

Si... grupul se indeparteaza... si... iar se indeparteaza... pana nu l-am mai vazut deloc.

In gandul meu: "buna treaba... suntem pe cont propriu. Acum, nu avem altceva de facut, decat sa imi aduc eu aminte tot traseul de anul trecut". Ne continuam incetisor drumul... urcam... pana cand... din spate... se aud foşnete...?!


Ne uitam in spatele nostru, un biciclist, care se pare ca a intarzaiat putin din program, ne-a ajuns din urma:

-Salut, ce faceţi ?

-Salut, daaa ia... urcăm...!

-Grupul e departe ?

-Păi, nu ştim, ne-am desparţit de la începutul urcării de grup, şi de atunci nu l-am mai văzut...

-Cam câţi biciclişti sunt în grup?

-Vreo 50.

-Aaaa.... înseamnă că nu este departe. Dar cu bicicletele astea care îi treaba?

-Dapoi, uite... biciclete vechi... care nu vreau să urce.... care se dezbină.

-Nu-i bai, caută pe net marca (nu am reţinut marca)...de biciclete... sunt la ofertă şi sunt bune...

- Daaa cam cât costă...? [ Intreb eu, aşa... cu juma de gură ]

- De la 6000 lei în sus.

Si, cand sa ii mai pun o intrebare... deja a trecut de noi.

In gandu meu, iarasi, ce sa zic?!: "Trebuia sa il intreb pe asta, pe unde e traseul, sa ne zica niste repere, sa nu ne ratacim...Trebuia sa ii cer un numar de telefon... Daca ne ratacim in mijlocul muntilor? Sper sa mai treaca cineva pe langa noi, sa il pot intreba... Daca  pe primul nu am reusit sa il intreb, macar pe al 2-lea sa il intreb.

Si... ne continuam drumul, tot pe langa biciclete... si ne mai oprim, si mai bem o gura de apa, si mai vorbim putin, si niste poze... si tot asa... pana cand, vedem  o bicicleta culcata pe partea stanga a drumului, in mijlocul padurii. In gand: "Pfoai... perfect, acuma il intreb pe rider-ul asta sa ne zica traseul,  sau, daca nu, macar niste repere, sa nu ne ratacim..."

Era un baiat asa, cam de varsta noastra... manca coarne/maciese ( nu cunosc ) de pe marginea traseului.. Ne apropriem de el, si ii "torn" asa... deodata cate 10 intrebari,  ca sa nu cumva sa ratez iarasi ocazia. Si dupa ce imi bat gura asa... intreband, dupa ce am terminat... Baiatul cu o fata speriata, se uita cu ochi mari la mine... si imi zice cu jumatate de gura:

-Do you speak English ?! Eu venit sunt Germania.


Io, de colo' cu  fata cazuta la pamant, distrus, dezamagit si speriat de "fata speriata" a germanului zic cu sfert de gura: ok... ok .... Good luck !  Era clar, germanul nu avea de unde cunoaste traseul...

Si continuam drumul... in speranta, ca o sa vina si a 3-a sansa...

Si, nu trec 5 minute.... ca se aud fosnete... Ovidiu catre mine:

-Uite, mai vine cineva...

-Ǎsta e germanu ! Să îl lăsăm să ne întreacă !

Nici nu ma mai uit in spate.... ca l-am mai vazut pe german, nu mai vreau sa il vad si a 2-a oara.

Asadar, fosnetele tot mai tare... si mai tare... pana ne depasesc...

Cand imi ridic privirea... Deja era departe... dar, ce sa vezi? Nu era germanu.... era o femeie de vreo 35 ani care pedala sa ajunga grupul din urma. Nu am mai apucat sa o strig...

Asta deja era prea de tot. 3 ocazii, si niciuna nu am prins-o. Deci... clar... ori  ma ajuta memoria... ori ne ratacim in munti, si ajungem pe undeva...

Intr-un final, am ajuns la primul punct de alimentare, la capatul urcarii, la Manastirea Muntele Rece.

Ne oprim, mancam, bem apa, ne umplem bidoanele, si stam la cateva povesti. Intre timp.... germanul ne ajunge din urma.... si.. trece de noi, si ... la manastire, in loc sa faca dreapta, pe traseu, a facut stanga, pe un alt drum, care nu stiu pe unde duce... Am crezut ca isi reazama bicicleta de un copac din partea stanga, si face si el o pauza... dar, dus a fost...

Pornim iarasi la drum... coboram de la Manastirea Muntele Rece, spre portiunea "Austria" si... dam de o poarta inchisa care inchidea complet drumul.. Ne oprim, sar eu inainte poarta, iar Ovidiu imi da pe rand bicicletele, dupa care sare si el si ne continuam drumul.


Imediat dupa poarta inchisa... dam peste alt obstacol: o intersectie de drumuri in mijlocul padurii.

Naaa Buna treaba ! Acu'i Acu... Stanga sau dreapta?! Pe unde o luam ?! Eram in mijlocul padurii... deci, nu aveam in jur decat copaci. Nu ne-am putut orienta in acest caz. Ma cobor de pe bicicleta si ma uit pe pamant... poate se vad ceva urme de roata...   Vedeam urme... dar, erau in amandoua directiile.

Eram derutat, eram distrus, dezamagit, cu fata la pamant. Asta era buna ! Chiar buna ! Dar, totusi, mi-am amintit ! Am avut numarul de telefon a lui Elisei Miron, cel care se ocupa de concurs, care era impreuna cu grupul in fata noastra ... si, il sun...

-Salut.... sunt Paul Cîmpan, poate mă cunoşti, am mai vorbit cu tine...

-Aaa... salut !

-Mă, deci, avem aici o problemă ! Ne-am rătăcit... suntem în mijlocul pădurii, am coborât de la mănăstire, am trecut de poarta închisă, şi am ajuns la o intersecţie de drumuri. Singurul reper pe care pot sa ţi-l dau este un buştean mare în mijlocul intersecţiei.

-Hmmm... aaa, da, o iei la stânga ! Dar, voi cum v-aţi despărţit de grup?

-Păi, noi nu suntem cu biciclete aşa bune, şi nu am făcut faţă de la începutul urcării.

-Aaa... păi, eu zic să coborâţi până la drumul principal, şi să o luaţi pe drumul principal spre Cluj, pentru că o să dureze o veşnicie până ajungeţi la capătul traseului.

-O să ne înţelegem să vedem ce facem... dacă continuăm sau nu.

-Apropo, a fost un german cu noi în grup, care a rămas în urmă. Nu l-aţi întâlnit?

-Aaa.. da, l-am văzut, s-a rătăcit la mănăstire şi a luat-o la stânga.

-Aaa, ok atunci.

Si uite asa... am fost putin bucuros... ca am rezolvat problema.

Trecem de intersectie... si imediat, o alta poarta inchisa. " Ba, dar, deja ma enerveaza... mai nimerim multe porti inchise pe traseu asta?". Trecem iarasi de poarta si ne continuam drumul.

Trecem prin zona "Austria"(cea mai frumoasa parte din traseu ), trecem peste un parau, si incepe iara urcarea.

Urcam in jur de 100 m, si dam iarasi de o intersectie cu 3 drumuri. Buna treaba si asta ! Nu-i bai ! Scot telefonul, si dau' sa sune... dar, cand ma uit pe telefon... " No Signal". Eram intre munti, intr-o vale, si nu aveam semnal.

Asta iara-i treaba buna... Ce facem acuma?

Ma iau pe unul dintre drumuri, si urc putin, pe jos, in recunoastere... urc 50m, iarasi o intersectie de 3 drumuri. ". Ma intorc, ma uit dupa urme de roti... nu se vedea nimic...

"Ooo baga-mias picioru"....Nu avem ce face... Mergem pe un drum, si... daca nu e bun, ne intoarcem.

Asadar, o luam pe un drum, care a coborat prin padure o jumatate de kilometru, dupa care, ne-am trezit, in curtea unei case cu 2 caini care latrau la noi.

Bun... asta sigur nu e drumul... Ne inoarcem, si o luam pe urmatorul drum. Nu stiu cum se face dar,  de data asta, se pare cam nimerit traseul. Si, din fericire am recunoscut si unele parti din traseu.

Ne aflam deci, acum, in Culmea Paltinei. O urcare foarte abrupta pe o caldura grea de suportat. In ciuda acestui fapt eu ma simteam foarte bine. Nu eram obosit, nu ma durea nimic aveam inca putere si energie sa continui. Dar, Ovidiu se pare ca este exact invers, era foarte obosit, facea pauze din 10 in 10 secunde, si nu mai putea impinge bicicleta pana in varful culmii. Eu vroiam cu orice pret sa ajung grupul din urma asa ca... stau putin si ma gandesc: Eu ma simt perfect, nu sunt obosit, nu ma doare nimic, doar cu moralul la "pamant", iar Ovidiu e foarte obosit. Asa ca imi stric putin din energia mea, il ajut si ii urc si bicicleta lui pana in varful culmei.

Am urcat amandoua bicicletele si am stat putin sa facem o scurta pauza de 5 minute. Apoi, am pornit coborarea de pe Culmea Paltinei, o coborare destul de abrupta, cu multe crengi, multi spini si multi bolovani. Din aceasta cauza, am inceput sa cobor usor panta.
Ca de obicei, am avut mici probleme cu orientarea, dar se pare ca am luat-o pe traseul bun.
Asadar, coboram vreo 2 km, si dintr-o data, simt un miros de cauciuc ars. Opresc. Ma uit direct la sabotii de la frana pentru ca stiam ca numai de acolo  poate veni mirosul. Pun mana si... Atat mi-a trebuit ! M-am fript la degete !

Naaa ! Buna treaba si asta... mi-o trebuit sa cobor usor cu franele la maxim ! Nici o problema... daca nu o mers usor... sa ii "dam tare", atunci !

Si, coboram cu viteza si incercam cat putem sa ocolim bolovanii, crengile si tufisurile, si nu mai ating franele deloc. Si coboram cu viteza pe restul pantei, pana ajungem intr-un mic sătuc de munte, mai degraba un cătun... Si, iarasi dam de o intersectie.

Iarasi nu imi aduc aminte traseul... ma uit in stanga si in dreapta... si, dintr-o data imi sare in ochi: roata de pe fata a mea era pe janta.

Buna treaba iarasi ! Mi-a trebuit sa bag viteza pe bolovani ascutiti ! Nici o problema, in 2 minute fac pana si ne punem in miscare. Rapid intorc bicicleta invers, ii dau roata jos, scot camera, scot petice, si lipesc peticul de camera. Astept 30 secunde, si cand sa umflu camera, sa vad daca tine, dau pompe dejaba. Buna treaba ! Nu tine peticul !

Iau jos peticul, pun altul, la fel si de data asta.
Gata... deja eram distrus total. Chiar daca nu eram obosit, cu moralul eram distrus de tot !
Daca inainte vroiam sa ajung cu orice pret grupul din spate, de data asta, am "abandonat misiunea". Gata... spre casa nu se mai poate. Am facut jumate din traseu (25 Km) in 6 ore. Nici nu vroiam sa ma gandesc la cealalta jumate de traseu.

Intrebăm un taran din satucul acela care e scurtatura spre drumul principal. Ne-a aratat drumul, dar se pare ca numai scurtatura nu a fost ! Drumul care ni l-o aratat el, o avut vreo 3 km, iar noi puteam ajunge pe traseul de la concurs pe o scurtatura de 1 km. Asta e ! Daca nu cunosti locurile, daca nu ai un GPS la tine... te bazezi pe mosi si babe.

Intre timp, mergand spre drumul principal mai fac o oprire sa mai pun un petic. Dar, la fel... nu tine nici al 3-lea petic.

Am ajuns intr-un final la drumul principal si am pornit spre Cluj. Trebuia sa vina masina dupa noi, asa ca am putea scurta putin distanta, miscandu-ne spre Cluj.
Si in timp ce mergeam eu pe langa bicicleta, cu pana la roata pe fata... mi se desface cauciucul de pe roata si mi se incalceste pe la frane...
Ma opresc iarasi sa dau roata jos sa aranjez cauciucul, si cu ocazia asta pun al 4-lea petic. Din pacate nici al 4-lea nu a tinut.

Intr-un sfarsit, a ajuns masina dupa noi, si am ajuns cu bine acasa... Dupa ore de chinuri, dezorientari, ore de peripetii si de avenTuri...

joi, 29 septembrie 2011

Etapa a 4-a Clujul Pedalează

In data de 4 septembrie, am participat la etapa a 4-a Clujul Pedalează.
Cea de-a 4-a etapa s-a desfasurat in pădurea Făget din Cluj. Concursul s-a adresat atat copiilor, cat si incepatorilor, avansatilor si expertilor.
Ca si la concursurile anterioare, am primit, imprumut si de data aceasta bicicleta UNIVEGA ALPINA.

De data aceasta, nu am putut ajunge cu masina la concurs, asa ca a trebuit sa iau trenul.

Pachetul de inscriere s-a putut ridica intre orele 9:00 si 10:00, asa ca a trebuit sa ma incadrez ca sa ajung in acest program. Singurul tren, care circula duminica si care ajungea la o ora convenabila in Cluj a fost la ora 6:20.
In conditiile acestea, m-am trezit dimineata la ora 5, m-am pregatit, am mancat, mi-am facut rucsacul si am pornit spre gara.

Am ajuns in gara, mi-am cumparat bilet cu reducere pentru elev si am urcat in ultimul vagon al trenului. La urcare am intampinat o mica problema: vagoanele au fost vagoane de “tip vechi”, cu intrare ingusta. Dar, din fericire, am reusit sa imi urc bicicleta.

La ora 7:45 am ajuns in gara din Cluj si am pornit repejor spre pădurea Făget.

Am trecut prin Cluj destul de repede… “transformandu-ma” ori in “pieton”, ori in “masina”. Ce vreau sa zic? Pai, simplu, cand semaforul este rosu la pietoni si verde la masini, “ma transform” in “masina” si trec pe drum, iar cand semaforul este verde la pietoni si rosu la masini, “ma transform” in pieton, si trec pe trotuar.

Urc linistit pe dealul Feleac, si vad mai multi biciclisti, care merg la concurs. Ma iau dupa un grup de 2 biciclisti, si incerc sa ma tin de ei… ii ajung si incepem sa schimbam cateva vorbe…
Dupa directia lor de mers, am ajuns exact in padurea Făget… exact in traseu.

La ora 9:45 am ajuns la zona de START/FINISH si m-am asezat la rand ca sa preiau pachetul de inscriere.

Dupa o jumatate de ora de stat la rand, am reusit sa imi iau pachetul de inscriere si, m-am pus pe asteptat… Si am asteptat, si am asteptat… de la 10:30 pana in jurul orei 3:00… cand s-a dat startul la categoria mea. A fost destul de mult de asteptat…asa ca am pornit la o tura usoara de recunoastere a traseului. Se pare ca traseul a fost destul de tehnic… cu radacini, hopuri, damburi, coborari abrupte si curbe periculoase. Desi, nu sunt genul de rider care se dezechilibreaza si cade de pe bicicleta des, mi s-au inmuiat putin picioarele cand am vazut traseul… Nu imi plac traseele tehnice, si nici coborarile, mai ales cand acestea sunt insotite de radacini, hopuri si damburi…

Dupa tura de recunoastere, am stat si am asteptat iarasi, si mi-am pierdut rabdarile… si afara era cald de tot… Am mai schimbat 2-3 vorbe cu cativa rideri, dar tot plictisit am fost…

Intr-un final s-a dat startul si la categoria mea: ”avansati”. Aveam de facut 3 ture.
Startul a fost dat intr-un loc destul de stramt, urmat imediat de o urcare…

Am luat cu bine startul si am intrat in padure…95% din traseu s-a aflat in padure, asa ca ochelarii de soare imi erau ineficienti. Din pacate prima tura a trebuit sa ii tin inca la ochi, deoarece nu am avut ocazie ca sa ii pot da jos. Asadar, am intrat in padure, si am incercat sa prind cateva pozitii in fata, dar fara nici un succes. Traseul a fost in mare parte de tip "single-trail", iar din aceasta cauza, trebuia sa prinzi momente foarte bune in care sa depasesti... Stiam ca pe intreceri, nu ma puteam baza, asa ca, tot ce trebuia sa fac, era sa ma tin de pluton.

In scurt timp, plutonul a inceput sa se rarefieze. Cei din fata plutonului, au luat-o bine in fata, iar restul, erau imprastiati si rarefiati. Tot in tura intai, am avut o mica problema: mi-a cazut bidonul cu apa. Asa ca, am fost nevoit sa cobor de pe bicicleta, sa ma intorc dupa el. Eram in primul sfert de tura, si nu puteam sa raman fara apa, pe caldura... trebuia sa ma hidratez continuu.

Intru in tura a doua si plutonul deja, era rarefiat de tot. In fata mea nu vedeam pe nimeni, iar in spatele meu, nu vedeam pe nimeni. Tot in tura a doua, in mijlocul padurii, intr-un loc, cu 3 santuri consecutive, am pierdut controlul la bicicleta. Era sa o patesc, dar, norocul meu, ca am scapat cu bine. Am tinut viteza desul de mare, ca sa incerc sa recuperez locuri... am sarit peste primul sant, fara probleme. Apoi am sarit si peste al 2-lea. Iar al 3-lea a venit imediat, asa ca... am pierdut controlul bicicletei si era cat pe ce sa dau o tranta "zdravana". Norocul meu, a fost ca am pus rapid frana, si am reusit sa ma redresez. Stateam si ma tot intrebam... "Ce naiba?! Prima tura am luat-o bine, fara probleme, si acum, era sa dau o tranta ?!". Urmatoarele 5 minute, numai la intrebarea asta m-am gandit dar, nu mi-am putut da seama ce s-a intamplat. Dupa acest incident, iarasi "mica problemă" dar, de data aceasta imi cade energizantul. Il las acolo, si imi continui traseul.

In scurt timp, pe langa mine, trece in viteza un biciclist. I-am facut loc si apoi, s-a indepartat rapid de mine. Mi-am dat seama ca era "avansatul" de pe primul loc. M-a luat cu o tura din urma. Am pedalat in continuare si, imi arunc un ochi pe telescopul de pe fata. Era inchis. Nu stiu cum a reusit sa sara butonul de "inchidere-deschidere", dar cert este ca l-am verificat in prima tura, si imi lucra la maxim, deci era deschis la maxim. Iar acum, era inchis. Mi-am dat imediat seama de ce am pierdut controlul in tura a 2-a pe cele 3 santuri.

Intre timp, am reusit sa termin si tura a 2-a, dar, se pare ca am fost oprit. Concursul a luat sfarsit, deoarece primul avansat a finalizat cele 3 ture, iar tot ce vine din spatele lui este oprit.

Pana la urma, oboseala si-a spus cuvantul. Trezitul de dimineata de la ora 5:00, pedalatul pana in gara, mersul cu trenul, pedalatul de la gara din Cluj pana sus pe Feleac, apoi pana in padurea Făget, orele state de plictiseala, caldura de afara, si traseul greu pe care l-am avut, au fost factorii care m-au adus la epuizare.

Am terminat concursul pe locul 56 intr-un timp de 00:47:50 (ore/minute/secunde).

Inca ma tot mir cum de am rezistat sa il termin in halul in care eram. Nu am avut nici crampe musculare, nici zgarciuri, si din fericire, nici cazaturi.

In drum spre casa, am avut cateva probleme. Cand am terminat cursa, ora era in jur de 16:00, iar eu la 16:36 aveam tren inapoi spre Dej. Deci trebuia sa pedalez repede spre gara.
In conditiile acestea, in 5 minute am reusit sa cobor Feleacul, iar in alte 10 am traversat tot Clujul pana la gara.

Am ajuns cu bine la tren si, ghinionul tot dupa mine se tine. Iarasi am intalnit vagoane de tip "vechi" cu urcare stramta. Ma urc iarasi in ultimul vagon, si astept sa vina controlorul.

Porneste trenul si, dupa 5 minute, vine si controlorul:

-Măi băiete, ce faci cu bicicleta aia?
-Păi, bine, o duc cu mine la Dej.
-Şi... ce cauţi cu ea în tren? Cu bicicleta nu se intră în trenul personal. Trebuia să mergi cu acceleratul care are vagoane speciale pentru biciclete.
-Aaaa, mă scuzaţi, dar nu am ştiut. Şi când am venit spre Cluj, tot cu trenul am venit, şi controlorul nu mi-a zis nimic.
-Măi băiete, ştii cât trebuie să plăteşti pentru bicicleta asta? ( incepe sa scoata documente si incepe sa caute pretul pentru bicicleta )

[Eu deja incepeam sa tremur putin. stiam ca ma costa in jur de 80 lei biletul pentru bicicleta, iar eu nu aveam atata la mine. Ma intrebam, daca ma da jos din tren... ce naiba fac? Puterile sa pedalez pana in Dej, nu ma mai tineau. Ma intrebam cum sa il mai "aburesc" pe 'nenea ]

Apoi:

-Măi băiete, 'io nu am nimic cu tine, dar să nu vină cumva un supracontrol, că ne ia la rost pe amândoi.

Cand am auzit vorba asta, am respirat usurat... si partea buna e ca nu i-am dat nici macar 1 leu pentru bicicleta, asa cum am facut de fiecare data.

Si, pleaca controlorul. Si stau linistit langa bicicleta si astept sa ajung acasa.

Si... asteptand eu 'acolea in ultimul vagon, vine supracontrolul.

Asta era prea de tot. Deja incepeam sa tremur binisor. Incepeam sa imi pregatesc picioarele pentru a veni spre casa cu bicicleta "ditamai drumul". Puteam sa fiu sigur ca de data asta nu mai scap, si trebe sa cobor din tren.

-Biletul vă rog ! ( ii dau biletul )
-Daaa cu bicicleta asta ce-i?
-Păi... o duc cu mine acasă.
-Da? Şi... de ce nu te-ai dus pe ea acasă?
-Dapoi... ştiţi... că am fost la concurs cu ea... şi sunt tare obosit...

( Se intoarce si pleaca )

Deja am respirat usurat. Chiar am avut noroc ...

Intr-un final... am ajuns cu bine acasa.

Am ajuns acasa in jurul orei 19:00. Nici nu am intrat bine pe usa... si am cazut in pat ca busteanul... Dupa o zi asa de grea... somnul e pe masura. Am dormit pana a doua zi la ora 13:00. (total 18 ore).

Din pacate... poze de la "eveniment" nu am, pentru ca eu nu am avut "fotografi", iar fotografii oficiali ai concursului, nu au reusit sa ma prinda in cadru [probabil din cauza vitezei prea mari :)) ].

sâmbătă, 27 august 2011

Sărbătoarea Cetăţii Ciceului

In data de 23 august, m-am hotarat impreuna cu Cristi, sa ies la o tura cu bicicleta.

Eu am vrut sa merg pana la Cetatea Ciceului, pentru ca am aflat ca in ziua aceea se sarbatoreste Ziua Cetatii Ciceului, dar Cristi nu a fost deloc incantat de tura. El a vrut sa mergem la o tura scurta prin imrejurimile Dejului.

Dupa lungi insistente... am reusit sa il conving, sa mergem in satul Ciceu-Corabia, un sat din aproprierea cetatii.

Deci, mi-am facut rucsacul si am pornit spre "Lincoln", singura statuie din Parcul Mare. ( de fapt, statuia este a lui George Sorban, dar porecla este "Lincoln" ). Acolo m-am intalnit cu Cristi.

Asadar, am pornit amandoi la drum. Am pedalat binisor pana in satul Ciceu-Mihăieşti. De acolo am facut stanga spre cetate. Dupa iesirea din Ciceu-Mihăieşti, a urmat drumul rau... pietruit.

Apoi, am intrat in satul Leleşti, de unde ne-am luat apa. Apa s-a terminat destul de repede, pentru ca afara era o caldura foarte mare.

Ne-am continuat drumul pana la intersectia "Cetatea Ciceului cu Ciceu Corabia".
Acolo, dupa vorbele lui Cristi, trebuia sa o luam spre Ciceu-Corabia, dar cu multe insistente, am reusit sa il conving sa o luam spre Cetate. Asadar ne-am continuat drumul.

Mergand spre cetate, traficul a fost tot mai mare, in ciuda drumului forestier care era intr-o stare destul de proasta. Tot timpul erau cate 2-3 masini care treceau pe langa noi.
Eu, sincer m-am mirat, in mijlocul padurii la 5 km distanta de orice sat sa fie atata lume.

Intr-un final am ajuns la Serbarile Cetatii Ciceului. Acolo, deja eram cu "gura cascata". In mijlocul padurii...  la 5 km departare de  sat: muzica, mici, bere, scena, lume multa, masini multe.
Am stat cateva minute pe acolo, am facut cateva poze... si... hop... prin fata mea trec bunicii mei. Am stat impreuna cu ei vreo jumatate de ora, am mancat ceva, dupa care ne-am hotarat sa mergem la pestera de sub cetate. Am mers pe sub cetate am trecut prin tufisuri, prin spini, si am ajuns  pe un camp de sub cetate.
Se pare ca nu am luat-o pe drumul cel bun... asa ca ne-am  intors si am abandonat "misiunea" pentru ca trebuia sa ajungem si in Ciceu-Corabia.

Asadar, coboram dealurile pana jos la intersectie, de unde o luam spre satul Ciceu-Corabia.

Ajungem in capatul satului... si .. conform Google Earth trebuia sa trecem 2 dealuri ca sa ajungem in Rugăşeşti, dar se pare ca nu am nimerit nici de data asta pe drumul bun... facem un cerc, si ajungem tot in Ciceu-Corabia. Pornesc GPS-ul de pe telefon... ca... doara' daca il am.. de ce sa nu il folosesc?

Si... pornesc GPS-ul, si ma uit, si ma invart, si caut directia... si... nu stiu cum se face... ca.. tot asa...  invartindu-ma si uitadu-ma pe GPS ajung in urzici... :)) Si-apoi, am lasat balta GPS-u... si.. o luam din sat, pe un camp...
Si... mergem... si ajungem in tufisuri... si trecem prin ele... si trecem prin spini.. si ne zgariem... si.. intr-un final... ajungem la o padure deasa... asa de deasa... ca nu puteam vedea decat la 20-30 m in fata noastra.
Intram in padure... pana ajungem la o rapa... destul de mare...
Am coborat de pe biciclete..  ca sa mergem putin in cercetare... am coborat pe jos prin rapa... am mers 20 de metri... alta rapa... Am abandonat misiunea si ne-am intors la biciclete.
Apoi, am luat-o inapoi... pe o poteca ingusta... ne-am ratacit  iarasi prin padure, prin spini prin tufisuri si campuri... si nu stim cum se face... dar, ajungem in satul Leleşti.

Afara deja incepuse sa se intunece... asa ca... abandonam "misiunile" si ne intoarcem spre casa.

Cu toate ca, nu ne-am indeplinit "misiunile", ca nu am ajuns la pestera cetatii,  ca nu am ajuns in Rugăşeşti, cu toate ca ne-am zgariat in tufisuri si ne-am si urzicat putin... A fost o avenTURA faina....

Am fost bucurosi totusi, ca am vazut Serbarile Cetatii Ciceului si, am fost bucurosi ca nu am facut pana, in ciuda tufisurilor si spinilor prin care am trecut.

Din pacate.... datele referitaore la tura le-am pierdut... si nu sunt tocmai exacte:
Distanta parcursa: ~ 53 km, cu o viteza constanta de ~ 13 km/h,  intr-un timp de pedalare de ~ 4 ore.

duminică, 14 august 2011

Tura Dej-Cluj [ via Căprioara ]



In data de 13 august m-am hotarat, impreuna cu Sergiu, sa mergem la o tura cu bicicleta.

Cu o zi inainte, ne-am inteles ce traseu am putea alege. Eu vroiam un traseu de distanta lunga ( peste 50 km ), iar Sergiu, vroia un traseu pe care nu a mai fost.

Dupa cateva ore de povesti, intelegeri si vorbe, lui Sergiu ii vine ideea unui traseu, de mult stabilit. Mai exact... traseul Dej-Cluj via Căprioara. Prima data, credeam ca face o gluma ironica. Adica... stai putin ! Noi suntem in Dej...; Până la Cluj...  este mult de mers ! De mers... mergem.... dar, inapoi ?! Ce facem ?! Nu  stiam cati km sunt de pedalat... cate ore facem ?! Nu cunosteam starea drumului, nu cunosteam lungimea... deci, in gandul meu ... " io ma tot gandesc la un traseu pe care sa mergem... si omu asta, face glume ironice".

Trece o jumatate de ora... si, imi suna telefonul: " Deci... mergem maine la Cluj ?" . In momentul acela, mi-am dat seama ca nu mai e gluma... si... de convins m-a convins destul de usor. Asa ca....ne pregatim sa mergem la... CLUJ !

Bicicleta mea, era lasata la bunici, deci, prima data, trebuia sa ma duc dupa ea.
Deci, ne hotaram, sa ne facem rucsacul, si... sa ne pregatim pentru  tura, pe care o vom avea de facut.

Asadar, m-am trezit de dimineata, la ora 6:30, am mancat ceva, mi-am pregatit rucsacul si am pornit dupa bicicleta.
La ora 8:15 m-am intalnit cu Sergiu in parcul mic din Dej, mi-am umflat rotile, am schimbat 2 vorbe, si la ora 8:30 am pornit la drum !

Cu totii stim, ca intre Dej si Cluj este o distanta de 60 km. Ei bine... traseul Dej-Cluj via Căprioara avea sa fie mai lung.

Deci, a inceput avenTura...

Primele ganduri, care imi treceau prin cap.... erau veşnicele mele probleme..."sper sa nu ma prinda zgarciurile, crampele musculare, sper sa ma tina bicicleta, sa nu fac pana, sper sa ma intorc cu bine acasa".

Parcurgem  vreo 5 km si... la bicicleta lui Sergiu, ii apare un zgomot, destul de tare, si de suparator. Ne oprim 10 minute, ne uitam de unde provine zgomotul, dar, nu ne-am putut sa seama... asa ca, am luat uleiul spray Michelin, si am inceput sa pulverizez ulei pe suspensia de pe spate, pe butucul de la roata, si pedale. Zgomotul, din pacate nu a incetat. Ne hotaram sa continuam drumul...

Tineam viteza constanta, nu ne fortam, si nu ne grabeam.
Curând au inceput primele serpentine. Le-am urcat pe langa bicicleta, fara nici o problema. Ceasul era 10 deja... a inceput caldura... Am facut o mica oprire in varful serpentinelor, la marginea unei paduri. Am vrut sa facem poze... si... hop... o problema. Se pare ca Sergiu, si-a uitat cardul de memorie a aparatului foto acasa. Deci, puteam face doar 27 de poze cu aparatul, iar restul... cu telefoanele ( bineinteles cu rezolutie mai mica ).

Continuam drumul.... si ajungem la poalele unor dealuri, de unde iarasi incepeau serpentine.
Ceasul era 12 deja. Asadar, ne punem sa mancam.... mai facem cateva poze, si... pornim pe langa bicicleta...

Afara, a inceput deja o caldura destul de mare, iar urcarea serpentinelor, ne-a lasat fara apa.
Am oprit in satul Vultureni, si am cautat o fantana cu apa. Ne-am umplut sticlele, si am pornit iarasi la drum...
Intre timp am observat, ca zgomotul de la bicicleta lui Sergiu a incetat. ( cel putin atunci ne-am dat seama, pentru ca eram deja obisnuiti cu el ).

Acum, se pare ca a inceput partea cea mai nasoala.
Au urmat kilometri intregi de urcare tot pe serpentine. Si din pacate, era exact ora 12:30 deci, soarele ne batea exact in cap.

Cu greu, in aproximativ 2 ore, am reusit sa ajungem in varful dealurilor. Apoi, de acolo, am facut aproximativ o jumatate de ora dupa care... am ajuns la tablita " Cluj-Napoca".

La ora 14:55 am intrat in orasul Cluj-Napoca, parcurgand o distanta de 74 km cu o viteza constanta de 17 km/h.

Eram deja fericiti, ca am reusit sa intram in Cluj, fara probleme. Este o ocazia unica. Nu toata ziua poti ajunge cu bicicleta in Cluj.

Chiar daca eram in Cluj, eram stresat de ideea intoarcerii. Aveam 2 solutii: ori o luam cu bicicleta inapoi, asta ar insemna sa ajungem acasa in jurul orei 24:00, ori ne intoarcem cu trenul. Bineinteles, cu trenul, aveam unele nedumeriri. Cum urcam bicicletele in tren si, ce trebuie sa platim in plus...

Pana la urma, ne-am hotarat sa mergem cu trenul personal de la ora 19:46... asa ca... aveam la dispozitie 4 ore de plimbare prin Cluj.

Am fost la Belvedere, am fost la statuia lui Matei Corvin, am fost in Iulius Mall, Auchan si in final, am ajuns la gara.

Ne-am luat bilete cu reducere, pe baza carnetelor de elev, am urcat cu bicicletele in tren, in ultimul vagon, chiar in spate si... am asteptat sa vina controlorul.... sa vedem, cum sta treaba cu bicicletele.

In 10 minute, vine si controlorul.... ii aratam frumos biletele de tren, impreuna cu carnetele de elev... dupa care ne intreaba cu un chip zambitor:

- Daaa bicicletele astea a cui sunt ?
- A noastre !
- Si... cine le plateste ?
- Pai... noi... daaa cat costa ?
- Aaaaa pai.. scump ! 5 lei !

Si... uite asa... doar cu 8 lei, am venit din Cluj, si noi si bicicletele si am ajuns acasa devreme.
Am intrat in casa la ora 22:00.

A fost o tura foarte frumoasa. Vremea a fost excelenta. Nu am avut nici o problema cu bicicletele. Am ajuns in Cluj cu bicicletele, care mi se pare a fi ocazie unica, pentru ca nu tot timpul poti ajunge in Cluj cu bicicletele.
Chiar si acum ma tot mir... cum se face, ca nu am avut crampe musculare sau zgarciuri ( vesnicele mele probleme ) la o zi atat de solicitanta... de dimineata de la 6:30 pana seara la 22:00


In total, am facut 103,10 KM cu o viteza constanta de 15,4 km/h intr-un timp de pedalare de 6:38 ore.

Pot sa spun, ca mi-am atins recordul de km parcursi intr-o singura zi.

Mai jos puteti vizualiza harta traseului si graficul altitudinii:


Traseu de bicicleta 1186872 - powered by Bikemap 

vineri, 22 iulie 2011

Etapa a 3-a Clujul Pedalează

In data de 17 iulie a fost Etapa a 3-a Clujul Pedaleaza. Cea de-a 3-a etapa, s-a desfasurat in padurea Hoia din Cluj. Concursul s-a adresat atat copiilor, cat si incepatorilor, avansatilor si expertilor.

Ca si la concursurile anterioare, si de data asta am primit imprumut bicicleta UNIVEGA Alpina, dar cu conditia ca o pun la punct deoarece... urmarile dupa Maraton Medieval Mediaş au fost cam urate.
Dupa maraton, am spalat bicicleta foarte bine cu apa, dar pentru ca nu am avut un ulei special pentru uns lantul si pinioanele am returnat-o doar asa... spalata. Nici proprietarul bicicletei nu a avut ulei special pentru uns... asa ca, lantul a inceput sa rugineasca, pinioanele au inceput sa mearga tot mai greu, iar robotul de pe spate, a inceput sa aghete lantul. Se pare ca... intre timp a aparut si o pana la roata de pe fata. Deci... am avut putin de lucru la ea.

In conditiile acestea, cu o zi inainte de concurs, m-am pus pe reparat si verificat.
Pana de la roata, am facut-o la o vulcanizare pentru ca... in peticele mele nu prea am incredere.
Am fost la un magazin de biciclete din Dej, si am luat cel mai bun ulei care era in magazin. Ulei spray, fin special pentru lantul de bicicleta, marca Michelin.
Apoi, cand sa ma apuc sa ung pinioanele de pe spate.... ce sa vezi ?! Am descoperit de ce mergeau pinioanele greu. Bucati intarite de noroi de la Mediaş erau blocate intre foile pinioanelor. Iau o surubelnita mica si ingusta (care sa incapa intre foile pinioanelor) si... ma apuc sa zdrobesc bucatile intarite de noroi, ca sa le pot scoate afara. Toata treaba cu pinioanele imi ia in jur de 30 minute. Apoi, cand am ajuns la unsul pedalelor, constat ca numai una merge greu, asa ca .. o desfac.... si.. hop... bilele de la rulmenti... se imprastie pe jos. Si.. apuca-te "norocosule" de cautat... si .. dupa alte zeci de minute... am reusit sa le adun pe toate.
Si... uite-asa mi-am pierdut aproape o zi... pe la vulcanizari, pe la magazine, pe la cautat biluţe, pe la uns si pe la verificat. Dar, intr-un final am reusit sa fac bicicleta ca si noua.

In ziua concursului m-am trezit dimineata la ora 8:00 am mancat, am facut un dus, m-am imbracat, mi-am luat haine de schimb si am pornit spre Cluj.
La ora 11:30 am ajuns in padurea Hoia si mi-am ridicat pachetul de inscriere. Apoi... am asteptat cateva ore pana s-a dat startul la categoria mea.

Startul s-a dat in jurul orei 14:00 Afara a fost o caldura înnăbuşitoare. Asa ca am consumat multe lichide inainte de start.

Partea nasoala la start a fost ca, imediat dupa el a urmat o urcare destul de mare... si, in cazul asta, nu am stiut cu ce viteza sa pornesc.
Daca era sa pornesc cu viteza mare, atunci, nu mai apucam sa schimb pe viteza mica, ca sa pot urca panta. Iar, daca era sa pornesc cu viteza mica, pierdeam startul. Am stat cateva minute bune ca sa ma gandesc la aceasta optiune, si... pana la urma, m-am hotarat sa pornesc cu viteza mare... sa iau startul perfect.

Dupa ce s-a dat startul... am accelerat cu viteza mare, iar, apoi, m-am grabit sa schimb pe viteza mica... din pacate... asa cum ma asteptam, nu am apucat sa schimb in timp util, asa ca am fortat urcarea.

Prima tura, a fost de recunoastere. Mi-am format imaginar, punctele de alimentare, punctele in care trebuie sa schimb pe viteza mica, punctele in care trebuie sa schimb pe viteza mare,  punctele in care trebuia sa franez.
Startul s-a dat avansati cu experti impreuna. Si, in cazul asta, nu stii care sunt "de-ai tai" si care sunt din cealalta categorie. Asa ca nu stiam cati "de-ai mei" am in fata.

In a 2-a tura, am facut echipa cu un concurent cu haina rosie (nr. 164). Se pare ca ne tineam scai unul de altul. El trecea in fata mea pe coborari, eu treceam in fata lui pe urcari.[ Nu zic ca mi-ar placea urcarile, dar se pare ca tot timpul castig teren pe urcari, probabil din cauza moralului ridicat ].
Curand, avea sa intre in echipa un alt concurent de culoare verde. Si, ne-am tinut scai toti 3 unul de altul. Eu castigam teren pe urcari, iar ei castigau pe coborari. Si asa... deodata am trecut peste tura a 2-a si am intrat in tura a 3-a.
La zona de start/finish, mi-am luat inca o sticla cu apa, pentru ca, mi s-a terminat apa. Si m-am tinut scai dupa cele 2 culori: rosu si verde.

Apoi, la jumatatea turei 3, pe o urcare foarte inclinata prin padure,  tehnică, am fost nevoiti sa facem push-bike. Se pare ca, mi-am fortat picioarele pe urcare, si am fost nevoit sa fac o mica pauza ( 20-30 secunde ) ca sa nu am iarasi probleme cu crampele musculare. Se pare, ca... aici a fost punctul de despartire de echipa. Oricat am incercat sa recuperez timpul pierdut, nu am mai reusit sa zaresc cele 2 culori, asa ca, finish-ul l-am trecut singur.

Intr-un final am ajuns cu bine la finish. Nu am avut crampe musculare, si nici zgarciuri.
Mi-am luat bonul de masa... si am pornit spre casa...

Apoi...am cazut intr-un somn adanc de 2-3 ore pentru odihna.

Am iesit pe locul 34, un loc destul de modest.... exact cum ma asteptam.....
Am primit 21 de puncte, iar cu celelalte 61 acumulate am reusit sa acumulez 82 de puncte care ma claseaza pe LOCUL 11 la clasamentul general.

Acestea fiind spuse.... sa ne vedem cu bine la Etapa a 4-a !





Multumim organizatorilor, concurentilor, spectatorilor, fotografilor, cameramanilor, sponsorilor si, tot pe aceasta cale, vreau sa le multumesc si prietenilor care m-au ajutat cu bicicleta pentru concurs !

joi, 7 iulie 2011

Tura Dej-Negrileşti

In data de 6 iulie am decis sa ies la o tura cu bicicleta din mai multe motive: in primul rand, am avut un chef enorm de pedalat, in al 2-lea rand, nu am mai iesit cu bicicleta de ceva timp ( am fost plecat in excursie in Grecia, a plouat, nu am avut cu cine iesi ) si in al 3-lea rand, fac putin antrenament pentru etapa a 3-a Clujul Pedaleaza, care va avea loc in data de 17 iulie, adica peste o saptamana jumate.

Am dat telefoane si  mesaje catre colegii de echipa ( de fapt, catre echipa pe care o numesc "Dejul Pedaleaza" ) si... am reusit sa ies cu Ovidiu.

Afara, vremea a fost destul de urata. Cerul era foarte innorat, semn ca vremea ne ameninta cu ploaia. Cu o saptamana in urma... a plouat, a plouat si iar a plouat. Ne-am uitat pe internet despre starea vremii, dar din pacate, site-uri diferite cu anunturi diferite.
Am fost amandoi optimisti si, cu gandul ca o ploaie nu ne poate opri pe noi din pedalat, am pornit la drum.
Initial nu am avut o destinatie, dar ne-am hotarat sa mergem spre satul Negrileşti.
M-am uitat pe Google Earth sa vad traseul, m-am imbracat, mi-am facut rucsacul si mi-am verificat bicicleta sa vad in ce stare e...

Starea bicicletei nu a fost tocmai buna. Frana de pe spate nu prindea deloc, iar schimbatorul de pe fata nu era reglat foarte bine. Am incercat ( pentru a 3-a oara ) sa imi repar frana, dar nu am reusit nici de data asta. Asa ca... am pornit fara frana pe spate spre OMW unde m-am intalnit cu Ovidiu.

De acolo, amandoi am pornit pe centura Dejului si am luat-o in dreapta spre satul Mica.
Ajunsi in satul Mica am trecut barajul peste Someş si am ajuns la Cuzdrioara si de acolo am luat pe drumul principal.

Apoi, dupa cum stiam de pe Google Earth, trebuia sa o luam pe un drum asfaltat la stanga, ca sa mergem spre Negrileşti, dar erau mai multe drumuri care luau la stanga si nu stiam care era drumul bun. Ne-am oprit in fata tablitei pe care scria "Reteag" si am sunat un coleg. I-am explicat ca sunt la intrare in Reteag, si i-am spus sa intre si el pe Google Earth sa imi zica daca drumul care o ia spre Negrileşti este dupa intrare in satul Reteag, sau inaintea intrarii in satul Reteag.

Raspunsul pe care l-am primit de la coleg a fost acela, ca drumul spre Negrileşti era inainte de intrarea in Reteag. Deci, ne intoarcem, o luam pe "presupusul drum" si intrebam o baba:

- Buna ziua ! Acesta e drumul care duce spre Negrileşti ?
    [baba se uita suspicios spre mine]
- Păi ce ?! Aci ii Negrileşti-u ?
- Păi nu ştiu...
- Păi nu-i aici...
- Atunci unde e?
- O luaţi de la vechea moară la stânga.

Dupa ce am râs o tura buna de baba aia, si dupa ce ne-am dat seama ca nu ne putem baza pe vorbele ei ( de parca am sti noi unde a fost vechea moara ). Am facut iarasi cale intoarsa. Am intrat in satul Reteag si am luat-o pe prima la stanga.

Se pare ca... dupa 2 rataciri am reusit sa gasim drumul bun. De precizat este ca, decat sa te bazezi pe vorbele altora, mai  bine te bazezi pe istinct.
Dupa cativa kilometri, am ajuns intr-un final la destinatie. Am mancat, am baut apa, si am pornit spre casa.
Inapoi, nu am mai luat-o pe acelasi drum. Nu am mai trecut barajul prin Cuzdrioara-Mica, ci am trecut prin Dej.

L-am lasat pe Ovidiu la OMW si de acolo am trecut padurea Bungăr din Dej, ajungand cu bine acasa.

In total am facut 65,92 km cu o viteza constanta de 18,6 km/h intr-un timp de pedalare de 3:30 ore.

In general, tura a fost frumoasa, cu toate ca am avut 2 rataciri. Vremea a fost destul de buna, chiar daca au cazut 2-3 stropi marunti. Nu a fost nici foarte cald si nici frig, a fost  o vreme numai buna de pedalat.

Urmatoarea data, cand o sa am ocazia sa trec pe traseul asta... as vrea sa fac un circuit cu intoarcere prin Beclean.

Mai jos puteti vizualiza harta traseului si graficul altitudinii:


Traseu de bicicleta 1094359 - powered by Bikemap 

luni, 13 iunie 2011

Maraton Medieval Mediaş - Lupta pentru Supravieţuire !

In data de 11 iunie a fost Maraton Medieval Mediaş  ( M-M-M ) cel mai longeviv maraton din Romania. Maratonul se afla la ce-a de-a 7-a editie si are 2 trasee: unul de 50 Km si altul de 80 Km. Eu fiind inscris la cel de 50 Km, la categoria Juniori 14-18 ani.

Din pacate, in ultimul timp, mi-a cam lipsit antrenamentul pentru ca,  nu am avut timp sa ies la ture, mi-e cam stricata bicicleta, nu am avut cu cine sa ies.

Vremea la Mediaş a fost dezastruoasa ! In ultima saptamana a plouat non-stop...  furtuna... rupere de nori... ploi abundente... cod galben. Cu toate acestea, nu m-am dat inapoi.si am participat la concurs.

Si de data aceasta, mi-a imprumutat un prieten bicicleta Univega Alpina - Full Suspension, caruia, tin sa ii multumesc. Cu bicicleta mea, nu faceam fata traseului.

Ma trezesc dimineata la ora 3:00, imi fac bagajele, imi iau haine de schimb, sculele, fac un dus, mananc ceva consistent si, la ora 5:30 am pornit la drum.
La ora 9:00 am ajuns acolo. Mi-am reglat bicicleta si mi-am preluat  pachetul de inscriere. Pachetul contine numarul de concurs, un autocolant cu graficul traseului, chip-ul de cronometrare si o esarfa. Ce m-a deranjat putin, a fost chip-ul de cronometrare, care a trebuit pus pe furca din spate a bicicletei, un loc destul de nasol... ori dadeam cu pedala in el, ori imi intra la spitele de la roata. In fine.... l-am pus.

La ora 10:30 s-a facut o demostratie de duel medieval, dupa care s-a dat startul.
Dupa start, s-a facut o tura de oras, pe care am mers excelent. Am mers pe marginea plutonului ca sa pot face multe depasiri. Din pacate, soferii idioti, care nu stiu opri masina cum trebuie si o lasa pe diagonala cu curul masinii in mijlocul drumului, m-au incurcat de o gramada de ori. A trebuit sa le ocolesc masinile, sa incurc alti 10 concurenti din spatele meu ca sa pot trece pe langa masinile lor. Mai mult... era sa ii lovesc la unu' oglinda si sa i-o zbor, am trecut la centimetru pe langa ea, ca altfel ii zbura de pe masina.

In fine, am luat-o destul de bine pe tura de oras. Am intrat pe traseul maratonului si am inceput urcarea pe asfalt. Si acolo am facut vreo 20 de depasiri.
Dupa 1 km a inceput urcarea prin padure. A inceput noroiul. Au inceput derapajele... dar, cauciucurile mele de pe bicicleta, se comportau foarte bine. Eu mergeam destul de bine pe noroi, dar nu puteam sa fac depasiri... concurentii derapau in toate directiile. Am stat la locul meu si am coborat linistit. Apoi, la iesirea din padure, ne-a asteptat pe toti, o  mica râpă plina cu lut de culoare rosie. Mi-am dat seama, ca, in cazul in care trec prin tot lutul ala, ma lipesc acolo de el si nu mai ies afara numai daca ma ridica cu  macaraua. Asadar, am luat bicicleta in spate, am ocolit cat am putut râpa si am trecut pe pietre de partea cealalta. Imediat dupa râpă, a urmat o urcare prin iarba. Acolo am prins avantaj, prin faptul ca eu am multa forta in picioare ( forta, nu si rezistenta ). Am pedalat foarte bine pe ea, si am facut si acolo vreo 10 depasiri. Apoi, a inceput coborarea, tot pe iarba... si am ajuns la primul punct de alimentare.

Am mancat si am pornit la drum. A urmat o portiune cu pietris, totul a mers perfect, pana cand... am ajuns pe un deal unde trebuia sa trecem printr-o portiune de teren agricol, prin malai. Portiunea avea vreo 50 de metri si era plina cu noroi lipicios, proaspat sapat. Am coborat de pe bicicleta, si am pornit pe langa ea. Am avansat 10 metri si, mi-am dat seama, cu stupoare ca nu mai pot impinge bicicleta. Arunc un ochi la roata de pe fata... si.. ce sa vezi ?! O "tonă" de noroi era depusa pe furca de la roata, blocand roata cu totul. Ma uit la roata de pe spate.... la fel.
Acuma ce era de facut ?! Trebuia sa trec cumva de portiunea aia....
Ma uit imprejur.... stanga teren agricol, dreapta teren agricol. Nu aveam pe unde ocoli. Deci... trebuia sa trec prin noroiul acela. Bicicleta nu o mai puteam impinge.... deci, am luat-o in spate, si... cand sa fac 2-3 pasi... raman fara papuci in noroiul acela.  In 5 minute, eu am facut doar 10 metri din toata portiunea. Ma uit iara imprejur... si.. stau sa ma gandesc... cum saracie' sa ies din noroiu asta si sa scot si bicicleta din el. Ma uit spre lanul de malai care era acolo si.... o idee mi-a trecut prin cap. Iau bicicleta, o pun pe randul de malai.... si... dau sa alunece rotile pe frunzele malaiului....sper ca, nu s-a supara taranul ca i-am calcat un rand de malai. Si... cu mult chin, am reusit sa ies din dezastru acela. Apoi, am stat 15 minute sa imi curat noroiul de pe roti, de pe pinioane si de pe schimbatoare. Pornesc intr-un tarziu la drum...

Apoi a urmat o portiune cu iarba... pe care am coborat destul de binisor, cu ocazia asta.... mi-am mai curatat si rotile de noroi.
Intr-un tarziu, am ajuns la al 2-lea punct de control. Iarasi mananc ceva, beau apa, imi iau rezerve pe drum si.. il intreb pe un om de la asistenta tehnica daca mai este mult noroi. El imi raspunde linistit: " partea cea mai grea a trecut... nu mai este asa mult noroi ".

Cand am auzit cuvintele acelea am pornit linistit la drum... si... peste 200 de metri... un deal "minunat" unde era doar teren agricol. "Minunat !" nu mai era o portiune de 50 metri de noroi lipicios, ca erau vreo 5 kilometri.

Ma uit la ceas, pentru ca stiam ca trebuia sa ajung la punctul al 3-lea de alimentare inainte de ora 16:30, ca altfel se inchidea si  trebuia sa predau chip-ul de cronometrare. Ceasul era 12:30. Stiam ca in fata ma astepta un dezastru... iar de ABANDON nici nu ma gandeam. Nu vroiam sa abandonez cursa orice s-ar intampla.

Am pornit la drum... pe langa bicicleta. Fac 10 pasi... rotile se blocheaza. stau 10 minute... sa le curat. Mai fac 10 pasi... iara se umple rotile de noroi, iara stau 10 minute sa le curat, pana curatam eu rotile, o gramada de concurenti m-au intrecut. Nu pot sa imi dau seama... cum au reusit sa curete asa repede rotile. Si... tot asa am tinut-o pana am dat de o bucata, pe partea dreapta a drumului, cu iarba pana la brâu. Nici nu am stat mult pe ganduri... am trecut prin niste tufisuri de pe marginea drumului, am intrat prin spini... doar ca sa ajung la iarba aceea. Am inaintat prin iarba.... si.... am ajuns la o portiune, unde era apa pana la genunchi. Ghinionul meu a fost ca... nu am vazut apa... fiind iarba inalta. Acuma.. ce era de facut ?! Aveam picioarele bagate pana la genunchi in apa, iar mai departe, nu stiu ce surprize ma mai asteapta prin apa aia.
Am intors privirea spre drum.... si ma uitam la concurenti cum sa chinuiau cu noroiul. Nu vroiam sa ma intorc, asadar am continuat prin iarba. Am impins bicicleta prin apa si prin iarba, apoi, am intrat intr-o râpă plina cu apa... si cu iarba pana la gat... am iesit din ea....si, atat m-a tinut portiunea cu iarba ( Sa-i dea Dumnezeu sanatate taranului care nu si-a plantat malai anu' asta, ca tare bine mi-o prins iarba lui ! ). Am avut  in fata iarasi teren agricol.
Iarasi m-am chinuit cu noroiul, si tot chinul asta... a tinut vreo 3 ore. Problema nu era doar bicicleta cu rotile, erau si papucii mei si picioarele, care la fiecare pas aveau de ridicat o tona de noroi in plus. Intre timp, un concurent, m-a rugat sa il ajut sa isi regleze frana. L-am ajutat cu cea mai mare placere, pentru ca stiam, ca la randul meu si eu voi fi ajutat.

Dupa chinul de 3 ore pe portiunea de 5 km. Am ajuns la portiunea de asfalt.  Am pedalat pe asfalt vreo  3 kilometri, dupa care... picioarele... nu mai rezistau. Mai aveam de parcurs 20 de kilometri, si ma astepta in fata, cea mai grea urcare din traseu ! Am avut crampe musculare. M-am oprit... am stat 5 minute linistit.
Apoi am continuat drumul pana am ajuns in satul Bazna. Acolo am inceput sa ma enervez, din cauza ca imi sareau in fata copii de 7-10 ani. Trebuia sa ii ocolesc, sa pun frana. Ba, mai mult... organizatorii i-au pus sa tina marcajele. UN LUCRU TOTAL GRESIT ! Acei copii, numai bine nu tineau marcajele ! Odata imi aratau la stanga, odata la dreapta, odata inainte. Ei se distrau ca ma derutau, eu ma enervam ca ma incurcau. De 3 ori am facut cale intoarsa din cauza lor ! Si problema a fost, ca trebuia sa pun frana, si sa imi fortez picioarele ca sa pot accelera.

Intr-un tarziu, la ora 16:00 am ajuns la al 3-lea punct de alimentare. Eram fericit ca m-am incadrat in timp, dar cand ma gandeam ca urmeaza cea mai grea urcare din tot traseul, iar picioarele mele deja au avut crampe musculare, imi cam pierea zambetul de pe buze. Mananc si imi iau rezerve de drum. Pornesc cu groaza la drum....
Dupa 100 de metri m-a asteptat urcarea prin padure. Cobor de pe bicicleta, incep sa o imping... si  dupa 50 de metri, fac crampe musculare. Stau iarasi sa ma linistesc... si cand sa ma ridic... iarasi m-au prins. Am mai stat 10 minute, dupa care mi-au trecut. In tot acest timp, m-au intrecut  vreo 2-3 concurenti.

Am mai avansat inca 50 de metri... iarasi m-au prins crampele. De data asta.. si mai tare. Stau iarasi 15 minute. Imi trec. Iarasi ma mai intrec cativa concurenti.  Avansez 50 de metri, iarasi crampe. Ma opresc... la fel. Dupa 50 de metri iara crampe, iarasi la fel. Apoi, am nimerit un teren mai plat. De data asta... am reusit sa avansez in jur de 100 metri dupa care iarasi m-au prins. Imi curgeau lacrimile de durere. Ma gandeam: cat mai este din urcarea asta?! cati km mai am pana la finish ?! cat noroi mai este ?! de cate ori o sa ma mai prinda crampele pana la finish ?!

Deja, era un dezastru ! Stiam ca m-au intrecut o gramada de concurenti Stiam ca nu mai pot recupera absolut nimic. Deja ma luptam sa supravietuiesc cu crampele, ma luptam sa ajung la finish si sa NU ABANDONEZ.
Deci, din lupta pentru competitie, am ajuns sa lupt pentru supravietuire si pentru terminarea cursei.

Stau vreo 15 minute pe jos, intins pe spate si, imi trec crampele. Am luat bicicleta, si am impins-o pana in varful pantei. Acolo era ultimul punct de control al traseului. Iarasi m-au prins crampele.... dar, de data asta... cei 2 oameni care au stat acolo sa noteze concurentii, au sarit sa ma ajute, m-au ridicat mi-au dat ciocolata, mi-au spus sa ma linistesc. Tin sa le multumesc pentru ajutorul pe care mi l-au dat ! Am stat vreo 15 minute, dupa care, trece pe langa mine un concurent. " Ce-ai patit?! Ce probleme ai ?! Esti OK ?!" I-am raspuns vaietandu-ma... "crampe musculare" !
Atunci, a scos din buzunar un tub cu gel energizant: " Uite, mananca tubul asta de gel, si bea apa. Trebuie sa mai rezisti putin, s-au terminat urcarile !". Tin sa ii multumesc enorm pentru acel gel, si pentru ajutorul pe care mi l-a acordat !

Am mai asteptat 5 minute, dupa care m-a ajuns un alt concurent. Am inceput coborarea impreuna cu el. Am urcat pe bicicleta si am reusit sa ma tin cat de cat dupa el. Am mai schimbat 2 vorbe, pana am ajuns la o râpă plina cu noroi. Acolo, am alunecat putin pe noroi, am intins piciorul stang pe jos, si... de data asta, mi s-a blocat piciorul de tot. Din cauza crampei musculare, piciorul stang, mi-a ramas blocat. Am inceput sa ma rastorn cu bicicleta pe partea dreapta, am pus piciorul drept pe jos, m-a prins crampa musculara si la dreptul, dar, nu mi s-a blocat. Pana la urma, m-am rasturnat de tot... si, ca sa imi amortizez caderea, din reflex, am pus mana dreapta jos. M-a prins crampa si la mana dreapta.

Deci.... eram intr-o stare GROAZNICA ! Cu un picior blocat de crampe musculare, cu celalat crampe musculare, si cu mana dreapta in crampe musculare.... eram resturnat peste bicicleta in ditamai noroiu' intr-o mica râpă. Concurentul care era langa mine, cel cu care am schimbat 2-3 vorbe, m-a vazut, a oprit, mi-a luat bicicleta de sub mine, a incercat sa ma ajute si a sunat la asistenta tehnica. Din pacate, ceasul era trecut de ora 17:30. A vorbit cu cineva de la asistenta tehnica, i-a spus care e treaba, apoi mi-a dat  telefonul mie.
I-am spus care este treaba... crampe musculare. I-am zis ca nu vreau sa abandonez si sa imi spuna, eventual, ce mi-ar putea indica contra crampelor.
Mi-a raspuns: " Toata asistenta tehnica este retrasa de pe traseu, nu putem sa trimitem echipaj in padure, trebuie sa te linistesti si sa vii cum poti. Daca cumva ai probleme foarte grave, sau ai ameteli, sa ne anunti, ca incercam sa ajungem la tine. Daca ai crampe, inseamna ca ai lipsa de magneziu, dar acum e prea tarziu sa iei magneziu.".
I-am multumit, i-am spus ca sunt in regula, ca nu vreau sa abandonez si apoi, am stat vreo 15 minute sa ma linistesc. Intre timp, concurentul care era langa mine si care m-a ajutat, mi-a zis ca nu poate sa stea, ca il asteapta un prieten cu care porneste spre Bucuresti.. Si pentru acest lucru, tin sa ii MULTUMESC ENORM DE MULT, ca m-a ajutat si ca a scazut 3 locuri din cauza mea.

Mi-au trecut dupa ceva timp si crampele, si blocajele.. si am inceput sa cobor usurel pe langa bicicleta. Apoi, am ajuns in oras m-am urcat pe bicicleta, si am reusit sa pedalez, de data aceasta fara probleme pana la finish.
Am primit diploma de participare, si medalia cu sigla maratonului.

M-am bucurat foarte mult ca am reusit sa ajung la finish, fara sa abandonez, fara sa ma accidentez, si fara sa am probleme cu bicicleta.

Si acum, sunt bucuros, ca ... dintre cei 400 de concurenti ma aflu printre cei 200 care au reusit sa termine maratonul !

Pacat de noroi.... pentru ca din cauza lui m-au prins crampele... El mi-a solicitat picioarele asa de mult... Dar, inca o data... sunt multumit ca nu am abandonat !

Pana acum, am scos 3 spini din mana. Sper sa nu mai gasesc vreo unul. :)

Multi dintre voi, nu va puteti imagina cat noroi a fost, asa ca... o sa va arat cateva poze... ca sa va dati seama...


Si, nu in ultimul rand, o mica filmare de pe traseu:

marți, 17 mai 2011

Etapa a 2-a Clujul Pedalează

In data de 15 mai a fost Etapa a 2-a din Clujul Pedaleaza. Ce-a de-a 2-a etapa, s-a desfasurat in Parcul Colina din Cluj. Concursul s-a adresat atat incepatorilor, avansatilor cat si elitelor.

Si acum... intamplari si impresii...

Cu cateva saptamani inainte de concurs am avut o problema care ma tot framanta. Nu stiam la ce categorie sa ma inscriu. Aveam de ales intre 2 optiuni: prima optiune era sa ma mut la categoria "Incepatori", unde concurentii sunt incepatori, ( deci sanse mai mari de castig ) dar cu conditia ca punctele acumulate pana acum pentru clasamentul final se vor anula, iar a 2-a optiune era sa raman tot la categoria la care am fost la prima etapa, categoria "Avansati", sa mi se pastreze punctele acumulate pentru clasamentul final, iar concurentii sa fie mai buni ( deci sanse mai mici pentru castig ).
Pana la urma, dupa mai multe batai de cap, dupa multe sugestii din partea prietenilor, concurentilor si parintilor, am decis sa raman la categoria la care eram. Si asa am facut... m-am inscris la "Avansati" si acum sunt multumit de aceasta alegere.

Inainte cu 4 zile de concurs, am primit de la un prieten, o bicicleta mult mai buna decat a mea, cu care sa pot participa la concurs. Bicicleta este UNIVEGA Alpina - Full Suspension. Bicicleta are cadrul din aluminiu, 27 de viteze, frane hidraulice pe disc, suspensii piston cu aer, schimbatoare de calitate foarte buna.
Am avut la dispozitie 3 zile in care sa ma obisnuiesc cu ea. Si m-am obisnuit destul de repede. Nu am avut nici o problema cu ea. In comparatie cu bicicleta mea, parca mergea singura. Parca dadeai in gol din pedale. Aproape ca zbura. Eram fericit de acest lucru.

Al 2-lea lucru care m-a facut fericit a fost momentul in care am auzit ca impreuna cu mine, mai participa alti 3 prieteni (la categorii diferite). Primul este o cunostiinta de-a familiei, junior intre 6-8 ani. A doua persoana, este prietenul meu, Ovidiu din Gherla, care a participat la categoria Incepatori. Ce-a de-a 3-a persoana, este o cunostinta de-a familiei, care a participat la categoria 12-14 ani.

In ziua concursului m-am trezit de dimineata de la ora 6:30. Vremea era foarte frumoasa ! Am facut un dus, am mancat destul de binisor, mi-am pregatit rucsacul: mi-am pus sculele, echipamentul pentru bicicleta, costumul, casca, ochelarii, manusile, bidonul cu apa, haine si incaltaminte de schimb.
La ora 8 m-am intalnit la OMW cu Ovidiu, care a venit dupa mine, pentru ca masina mea nu avea verificarea tehnica periodica si nu puteam sa merg cu ea.

La ora 9 am ajuns in Cluj, in Parcul Colina. Apoi am mers pana la Cora, ca sa imi iau o ciocolata, apa si un energizant.
In jurul orei 10 am preluat pachetul de inscriere cu numarul de concurs impreuna cu chip-ul de cronometrare, o apa plata, un baton de cereale cu ciocolata, o sticla de 700 g sana cu fructe, diploma de participare, bon de masa, si mai multe pliante promotionale.
Dupa ce am preluat pachetul de inscriere, m-am echipat si am pornit 2 ture pe traseu in recunoastere.
In acest fel, mi-am dat seama unde sunt curbele periculoase, unde este traseu dificil, unde este de urcat si unde este de coborat. Mi-am dat seama ca traseul o sa fie epuizant, avand in vedere urcarile pe care le aveai de facut.
Dupa ce am facut tura de recunoastere... Pauza ! Am stat sa ma odihnesc si, in acelasi timp am stat spectator la categoriile din fata mea.

In jurul orei 12 s-a dat startul la categoria mea. Am facut o prostie mare !
Initial, am crezut ca la categoria "Familiei" o sa se dea startul inaintea categoriei mele, iar categoria 12-14 ani, am stiut ca o sa fie separat fata de categoria Incepatori. Dar se pare ca nu a fost asa. Categoria "Familiei" a fost ultima, iar Categoria 12-14 ani a avut startul deodata cu "Incepatorii".
Din aceasta cauza am baut energizantul si am mancat ciocolata doar cu 5-10 minute inainte de start, in loc de 30-40 minute.
Asta era cea mai mare prostie pe care am putut-o face.
Nici nu am inceput bine prima tura, ca deja imi simteam stomacul in gat. Ma tot gandeam in timp ce pedalam ce naiba sa fac?! Sa ma opresc, sa stau cateva secunde, sa ma linistesc... sa pedalez in continuare ?! poate o sa dau tot energizantul afara din mine... sa cer apa ?! sa ma umflu si cu apa ?! sau... sa nu cer?!
De oprit?! nici nu voiam sa ma gandesc la lucru asta. Nu ma cobor de pe bicicleta pana la sfarsitul concursului orice ar fi. Asadar am pedalat in continuare. Coborarile erau cele mai "nasoale" ... stateam aplecat si stomacul imi urca in cap. Asta era buna ! Era clar ! Nu ma simteam bine deloc !

Apoi, pe la tura a 3-a, mi-a trecut totul. Dar, deja eram obosit. Traseul a fost epuizant. Era mult de urcat, iar cand trebuia sa cobori aveai de coborat in S-uri. Tehnic, nu a fost deloc, dar epuizant a fost.
Pentru ca de data asta am avut bicicleta mai buna... m-am fortat la pedalat si, spre fericirea mea, nu am avut probleme cu zgarciurile sau crampele musculare.
In ultima tura, m-am fortat si mai tare... am crezut ca reusesc sa depasesc mai multi concurenti, dar se pare ca nu am reusit sa intrec decat un singur concurent. Se pare ca toti am gandit la fel in ultima tura.
Ce m-a deranjat la traseu, au fost crengile copacilor, care erau prea joase pentru intaltimea mea. Noroc ca am avut casca si ochelari, ca altfel tot ma zgariam pe fata.

In rest... totul a fost ok ... organizarea buna, traseul foarte bine amenajat.

Intr-un final am ajuns cu bine la finish. Nu am avut crampe musculare si nici zgarciuri, cu toate ca m-am fortat extrem de tare pe parcursul traseului.
Apoi, m-am schimbat, mi-am ridicat bonul de masa, si am asteptat cu nerabdare clasamentul, in timp ce expertii rulau pe traseu.
Dupa cateva minute s-a afisat clasamentul. Am iesit pe locul 25. Am fost destul de multumit... se putea si mai bine... dar, avand in vedere ca a fost greu traseul si eu nu ma simteam bine deloc.... e binisor...

Am primit 30 de puncte pentru clasamentul final. Iar cu celelalte 31 puncte acumulate la prima etapa am reusit sa acumulez un total de 61 de puncte care ma claseaza pe LOCUL 6 la categoria mea.

In urmatoarea zi, am vazut ca m-am fortat destul de tare la concurs, pentru ca  muschiul gambei de la piciorul stang mi-a ramas incordat si in acelasi timp ma si durea destul de tare (destul cat sa schiopatez).
Se pare ca durerea persista mai multe zile. Din aceasta cauza, nu pot iesi la o tura cu bicicleta cel putin o saptamana. Sper sa ma pot recupera binisor saptamana asta.

Acestea fiind spuse.... sa ne vedem cu bine la Etapa a 3-a !

Multumim organizatorilor, concurentilor, spectatorilor, fotografilor, cameramanilor, sponsorilor si, tot pe aceasta cale, vreau sa le multumesc si prietenilor care m-au ajutat cu bicicleta pentru concurs, cu transportul pana acolo si prietenilor care au fost alaturi de mine !

duminică, 8 mai 2011

Pregătiri pentru Etapa a 2-a Clujul Pedalează

Au mai ramas 7 zile pana la Etapa a 2-a Clujul Pedaleaza.
Pregatirile... hmm... merg binisor...

Cu antrenamentul stau ceva mai bine. Luna asta am facut mai multe ture cu bicicleta. De la traseu pe asfalt, la traseu pe drum forestier. Am facut atat ture scurte de 20 km cat si ture lungi de 85 km.

Bicicleta este intr-o stare de functionare foarte buna. Tocmai mi-am cumparat husa pentru scaun pentru a creste confortul pe bicicleta. Am mici probleme la sistemele de franare... nu prind perfect, dar vorba unui prieten "ce frane vrei ? E concurs... trebuie sa bagi viteza, nu trebe sa franezi". Trebuie sa imi mai schimb doar tija pentru scaun cu una mai lunga.

Ce mai trebuie sa fac... este sa curat bicicleta de noroi.

Si acum, o problema care ma framanta de mult timp:

La prima etapa din concurs, am fost inscris la categoria AVANSATI, unde am acumulat un numar de puncte pentru clasamentul final. Acum, eu, ma tot gandesc... la ce categorie sa ma inscriu in urmatoarea etapa ?!

As putea sa ma inscriu la categoria INCEPATORI, unde concurentii sunt incepatori, ( deci sanse mai mari de castig ) dar cu conditia ca punctele acumulate pana acum pentru clasamentul final se vor anula.

SAU

Pot sa raman tot la categoria AVANSATI, sa mi se pastreze punctele acumulate, iar concurentii sa fie mai buni ( deci sanse mai mici pentru castig ).



As vrea sa imi spuneti parerea voastra !
Care optiune sa o aleg? Unde sa ma inscriu !?

AVANSATI sau INCEPATORI ?!

joi, 21 aprilie 2011

M-am ținut de promisiune !

In urma cu 3 saptamani, am promis ca o sa reiau  cat de repede traseul Dej-Unguraş-Ceaba-Gherla-Dej.
M-am tinut de promisiune si am pedalat iarasi pe traseul acesta, impreuna cu Sergiu, Cristi si Ovidiu.




Vremea a fost excelenta ! Din toate punctele de vedere !

M-am trezit marti dimineata la 7:45. Am mancat ceva la micul dejun, m-am pregatit, mi-am facut rucsacul, mi-am pus mancare pentru traseu, mi-am pregatit bicicleta si am pornit la drum.
La ora 8:35 am ajuns in Parcul Mare din Dej, unde ma asteptau Sergiu si Cristi. M-am intalnit cu ei si am pornit repejor spre Mănăstirea, unde ne-am intalnit cu prietenul nostru din Gherla, Ovidiu. Am stat la 2-3 vorbe, am analizat bicicletele si am pornit toti patru la drum. Nu mai aveam rabdare ! Desi traseul era lung, abia asteptam sa ajung la iesirea din satul Valea Unguraşului pentru ca de acolo incepea cea mai frumoasa parte din traseu.
Pedalăm, pedalăm, si iarasi pedalăm... facem 2 opriri: bem apa, mancăm un sandwich, eu m-am lasat in tricou, ca nu mai puteam de cald si apoi ajungem la capatul satului Valea Unguraşului.
Am facut cateva poze si am pornit iarasi la drum. Trecem prin belti, rauri, noroaie si pietris si ajungem in satul Ceaba.
De acolo incepea urcarea cea mai grea din traseu: aproximativ 200 m diferenta de nivel intr-o distanta mai mica de 2 km.. Din pacate, am fost prea obositi ca sa o urcam in intregime. Am incercat sa ma fortez putin si sa urc panta in zig-zag, dar am reusit sa o urc numai in proportie de 70%.
Ajunsi in varful pantei am facut o mica oprire... am schimbat 2-3 vorbe, am mancat inca un sandwich si ne-am pregatit pentru coborarea ce o aveam. Intre timp... mai râdem un pic, ne mai vin niste idei cum ar fi: "uite un nor verde"-Sergiu sau "trabuc de lebeniță"-Cristi.
Am inceput coborarea lunga de 8 km. Pe ea am prins maximul de viteza: 60,8 km/h. Am coborat foarte bine pe panta, cu o singura exceptie: intr-o curba, am derapat putin pe nisip si am fost nevoit sa reduc viteza de la 60 km/h   la   40 km/h, apoi am prins iarasi viteză pana la sfarsitul pantei.
Cand am terminat coborarea am avut toti o problema destul de mare. Apa s-a terminat si a trebuit sa rezistam fara apa urmatorii 20 km.
Pedalăm ce pedalăm .... si ajungem in Fizeşul Gherlii, unde ne hotaram sa o luam pe scurtatura spre Mintiul Gherlii ca sa nu mai  intram prin Gherla. Ne despartim de prietenul nostru, Ovidiu si  ne continuam drumul pe scurtatura care iesea spre Mintiul Gherlii.
Cand am ajuns in Mintiul Gherlii, am oprit la un magazin, de unde ne-am luat apa si... "energie" (ciocolata).
Dupa 20 de minute de oprire, pornim la drum... si ajungem cu bine in Dej.

Am ajuns cu bine acasa, nu am avut probleme cu zgarciurile, cârceii sau crampele musculare, nu am cazut si vremea a fost excelenta ! Nu a fost nici foarte cald... nici foarte frig... nu a fost nici soare puternic, nu a fost nici ploaie... a fost perfect !

Tin sa va anunt ca azi mi-am activat noul kilometraj BBB, pe care trebuia sa il activez la inceputul lui martie :)

In total am facut 76,35 km  cu o viteza constanta de 15,9 km/h  intr-un timp de pedalare de 4 ore 46 min.

In comparatie cu data trecuta: am scos un timp cu 10 minute mai bun si o constata de viteza cu 0,4 km/h mai buna.

Si.... ca si cum postarea nu a fost de ajuns....


IN PREMIERA AM FACUT PRIMUL CLIP CU BICICLETA !!!