luni, 13 iunie 2011

Maraton Medieval Mediaş - Lupta pentru Supravieţuire !

In data de 11 iunie a fost Maraton Medieval Mediaş  ( M-M-M ) cel mai longeviv maraton din Romania. Maratonul se afla la ce-a de-a 7-a editie si are 2 trasee: unul de 50 Km si altul de 80 Km. Eu fiind inscris la cel de 50 Km, la categoria Juniori 14-18 ani.

Din pacate, in ultimul timp, mi-a cam lipsit antrenamentul pentru ca,  nu am avut timp sa ies la ture, mi-e cam stricata bicicleta, nu am avut cu cine sa ies.

Vremea la Mediaş a fost dezastruoasa ! In ultima saptamana a plouat non-stop...  furtuna... rupere de nori... ploi abundente... cod galben. Cu toate acestea, nu m-am dat inapoi.si am participat la concurs.

Si de data aceasta, mi-a imprumutat un prieten bicicleta Univega Alpina - Full Suspension, caruia, tin sa ii multumesc. Cu bicicleta mea, nu faceam fata traseului.

Ma trezesc dimineata la ora 3:00, imi fac bagajele, imi iau haine de schimb, sculele, fac un dus, mananc ceva consistent si, la ora 5:30 am pornit la drum.
La ora 9:00 am ajuns acolo. Mi-am reglat bicicleta si mi-am preluat  pachetul de inscriere. Pachetul contine numarul de concurs, un autocolant cu graficul traseului, chip-ul de cronometrare si o esarfa. Ce m-a deranjat putin, a fost chip-ul de cronometrare, care a trebuit pus pe furca din spate a bicicletei, un loc destul de nasol... ori dadeam cu pedala in el, ori imi intra la spitele de la roata. In fine.... l-am pus.

La ora 10:30 s-a facut o demostratie de duel medieval, dupa care s-a dat startul.
Dupa start, s-a facut o tura de oras, pe care am mers excelent. Am mers pe marginea plutonului ca sa pot face multe depasiri. Din pacate, soferii idioti, care nu stiu opri masina cum trebuie si o lasa pe diagonala cu curul masinii in mijlocul drumului, m-au incurcat de o gramada de ori. A trebuit sa le ocolesc masinile, sa incurc alti 10 concurenti din spatele meu ca sa pot trece pe langa masinile lor. Mai mult... era sa ii lovesc la unu' oglinda si sa i-o zbor, am trecut la centimetru pe langa ea, ca altfel ii zbura de pe masina.

In fine, am luat-o destul de bine pe tura de oras. Am intrat pe traseul maratonului si am inceput urcarea pe asfalt. Si acolo am facut vreo 20 de depasiri.
Dupa 1 km a inceput urcarea prin padure. A inceput noroiul. Au inceput derapajele... dar, cauciucurile mele de pe bicicleta, se comportau foarte bine. Eu mergeam destul de bine pe noroi, dar nu puteam sa fac depasiri... concurentii derapau in toate directiile. Am stat la locul meu si am coborat linistit. Apoi, la iesirea din padure, ne-a asteptat pe toti, o  mica râpă plina cu lut de culoare rosie. Mi-am dat seama, ca, in cazul in care trec prin tot lutul ala, ma lipesc acolo de el si nu mai ies afara numai daca ma ridica cu  macaraua. Asadar, am luat bicicleta in spate, am ocolit cat am putut râpa si am trecut pe pietre de partea cealalta. Imediat dupa râpă, a urmat o urcare prin iarba. Acolo am prins avantaj, prin faptul ca eu am multa forta in picioare ( forta, nu si rezistenta ). Am pedalat foarte bine pe ea, si am facut si acolo vreo 10 depasiri. Apoi, a inceput coborarea, tot pe iarba... si am ajuns la primul punct de alimentare.

Am mancat si am pornit la drum. A urmat o portiune cu pietris, totul a mers perfect, pana cand... am ajuns pe un deal unde trebuia sa trecem printr-o portiune de teren agricol, prin malai. Portiunea avea vreo 50 de metri si era plina cu noroi lipicios, proaspat sapat. Am coborat de pe bicicleta, si am pornit pe langa ea. Am avansat 10 metri si, mi-am dat seama, cu stupoare ca nu mai pot impinge bicicleta. Arunc un ochi la roata de pe fata... si.. ce sa vezi ?! O "tonă" de noroi era depusa pe furca de la roata, blocand roata cu totul. Ma uit la roata de pe spate.... la fel.
Acuma ce era de facut ?! Trebuia sa trec cumva de portiunea aia....
Ma uit imprejur.... stanga teren agricol, dreapta teren agricol. Nu aveam pe unde ocoli. Deci... trebuia sa trec prin noroiul acela. Bicicleta nu o mai puteam impinge.... deci, am luat-o in spate, si... cand sa fac 2-3 pasi... raman fara papuci in noroiul acela.  In 5 minute, eu am facut doar 10 metri din toata portiunea. Ma uit iara imprejur... si.. stau sa ma gandesc... cum saracie' sa ies din noroiu asta si sa scot si bicicleta din el. Ma uit spre lanul de malai care era acolo si.... o idee mi-a trecut prin cap. Iau bicicleta, o pun pe randul de malai.... si... dau sa alunece rotile pe frunzele malaiului....sper ca, nu s-a supara taranul ca i-am calcat un rand de malai. Si... cu mult chin, am reusit sa ies din dezastru acela. Apoi, am stat 15 minute sa imi curat noroiul de pe roti, de pe pinioane si de pe schimbatoare. Pornesc intr-un tarziu la drum...

Apoi a urmat o portiune cu iarba... pe care am coborat destul de binisor, cu ocazia asta.... mi-am mai curatat si rotile de noroi.
Intr-un tarziu, am ajuns la al 2-lea punct de control. Iarasi mananc ceva, beau apa, imi iau rezerve pe drum si.. il intreb pe un om de la asistenta tehnica daca mai este mult noroi. El imi raspunde linistit: " partea cea mai grea a trecut... nu mai este asa mult noroi ".

Cand am auzit cuvintele acelea am pornit linistit la drum... si... peste 200 de metri... un deal "minunat" unde era doar teren agricol. "Minunat !" nu mai era o portiune de 50 metri de noroi lipicios, ca erau vreo 5 kilometri.

Ma uit la ceas, pentru ca stiam ca trebuia sa ajung la punctul al 3-lea de alimentare inainte de ora 16:30, ca altfel se inchidea si  trebuia sa predau chip-ul de cronometrare. Ceasul era 12:30. Stiam ca in fata ma astepta un dezastru... iar de ABANDON nici nu ma gandeam. Nu vroiam sa abandonez cursa orice s-ar intampla.

Am pornit la drum... pe langa bicicleta. Fac 10 pasi... rotile se blocheaza. stau 10 minute... sa le curat. Mai fac 10 pasi... iara se umple rotile de noroi, iara stau 10 minute sa le curat, pana curatam eu rotile, o gramada de concurenti m-au intrecut. Nu pot sa imi dau seama... cum au reusit sa curete asa repede rotile. Si... tot asa am tinut-o pana am dat de o bucata, pe partea dreapta a drumului, cu iarba pana la brâu. Nici nu am stat mult pe ganduri... am trecut prin niste tufisuri de pe marginea drumului, am intrat prin spini... doar ca sa ajung la iarba aceea. Am inaintat prin iarba.... si.... am ajuns la o portiune, unde era apa pana la genunchi. Ghinionul meu a fost ca... nu am vazut apa... fiind iarba inalta. Acuma.. ce era de facut ?! Aveam picioarele bagate pana la genunchi in apa, iar mai departe, nu stiu ce surprize ma mai asteapta prin apa aia.
Am intors privirea spre drum.... si ma uitam la concurenti cum sa chinuiau cu noroiul. Nu vroiam sa ma intorc, asadar am continuat prin iarba. Am impins bicicleta prin apa si prin iarba, apoi, am intrat intr-o râpă plina cu apa... si cu iarba pana la gat... am iesit din ea....si, atat m-a tinut portiunea cu iarba ( Sa-i dea Dumnezeu sanatate taranului care nu si-a plantat malai anu' asta, ca tare bine mi-o prins iarba lui ! ). Am avut  in fata iarasi teren agricol.
Iarasi m-am chinuit cu noroiul, si tot chinul asta... a tinut vreo 3 ore. Problema nu era doar bicicleta cu rotile, erau si papucii mei si picioarele, care la fiecare pas aveau de ridicat o tona de noroi in plus. Intre timp, un concurent, m-a rugat sa il ajut sa isi regleze frana. L-am ajutat cu cea mai mare placere, pentru ca stiam, ca la randul meu si eu voi fi ajutat.

Dupa chinul de 3 ore pe portiunea de 5 km. Am ajuns la portiunea de asfalt.  Am pedalat pe asfalt vreo  3 kilometri, dupa care... picioarele... nu mai rezistau. Mai aveam de parcurs 20 de kilometri, si ma astepta in fata, cea mai grea urcare din traseu ! Am avut crampe musculare. M-am oprit... am stat 5 minute linistit.
Apoi am continuat drumul pana am ajuns in satul Bazna. Acolo am inceput sa ma enervez, din cauza ca imi sareau in fata copii de 7-10 ani. Trebuia sa ii ocolesc, sa pun frana. Ba, mai mult... organizatorii i-au pus sa tina marcajele. UN LUCRU TOTAL GRESIT ! Acei copii, numai bine nu tineau marcajele ! Odata imi aratau la stanga, odata la dreapta, odata inainte. Ei se distrau ca ma derutau, eu ma enervam ca ma incurcau. De 3 ori am facut cale intoarsa din cauza lor ! Si problema a fost, ca trebuia sa pun frana, si sa imi fortez picioarele ca sa pot accelera.

Intr-un tarziu, la ora 16:00 am ajuns la al 3-lea punct de alimentare. Eram fericit ca m-am incadrat in timp, dar cand ma gandeam ca urmeaza cea mai grea urcare din tot traseul, iar picioarele mele deja au avut crampe musculare, imi cam pierea zambetul de pe buze. Mananc si imi iau rezerve de drum. Pornesc cu groaza la drum....
Dupa 100 de metri m-a asteptat urcarea prin padure. Cobor de pe bicicleta, incep sa o imping... si  dupa 50 de metri, fac crampe musculare. Stau iarasi sa ma linistesc... si cand sa ma ridic... iarasi m-au prins. Am mai stat 10 minute, dupa care mi-au trecut. In tot acest timp, m-au intrecut  vreo 2-3 concurenti.

Am mai avansat inca 50 de metri... iarasi m-au prins crampele. De data asta.. si mai tare. Stau iarasi 15 minute. Imi trec. Iarasi ma mai intrec cativa concurenti.  Avansez 50 de metri, iarasi crampe. Ma opresc... la fel. Dupa 50 de metri iara crampe, iarasi la fel. Apoi, am nimerit un teren mai plat. De data asta... am reusit sa avansez in jur de 100 metri dupa care iarasi m-au prins. Imi curgeau lacrimile de durere. Ma gandeam: cat mai este din urcarea asta?! cati km mai am pana la finish ?! cat noroi mai este ?! de cate ori o sa ma mai prinda crampele pana la finish ?!

Deja, era un dezastru ! Stiam ca m-au intrecut o gramada de concurenti Stiam ca nu mai pot recupera absolut nimic. Deja ma luptam sa supravietuiesc cu crampele, ma luptam sa ajung la finish si sa NU ABANDONEZ.
Deci, din lupta pentru competitie, am ajuns sa lupt pentru supravietuire si pentru terminarea cursei.

Stau vreo 15 minute pe jos, intins pe spate si, imi trec crampele. Am luat bicicleta, si am impins-o pana in varful pantei. Acolo era ultimul punct de control al traseului. Iarasi m-au prins crampele.... dar, de data asta... cei 2 oameni care au stat acolo sa noteze concurentii, au sarit sa ma ajute, m-au ridicat mi-au dat ciocolata, mi-au spus sa ma linistesc. Tin sa le multumesc pentru ajutorul pe care mi l-au dat ! Am stat vreo 15 minute, dupa care, trece pe langa mine un concurent. " Ce-ai patit?! Ce probleme ai ?! Esti OK ?!" I-am raspuns vaietandu-ma... "crampe musculare" !
Atunci, a scos din buzunar un tub cu gel energizant: " Uite, mananca tubul asta de gel, si bea apa. Trebuie sa mai rezisti putin, s-au terminat urcarile !". Tin sa ii multumesc enorm pentru acel gel, si pentru ajutorul pe care mi l-a acordat !

Am mai asteptat 5 minute, dupa care m-a ajuns un alt concurent. Am inceput coborarea impreuna cu el. Am urcat pe bicicleta si am reusit sa ma tin cat de cat dupa el. Am mai schimbat 2 vorbe, pana am ajuns la o râpă plina cu noroi. Acolo, am alunecat putin pe noroi, am intins piciorul stang pe jos, si... de data asta, mi s-a blocat piciorul de tot. Din cauza crampei musculare, piciorul stang, mi-a ramas blocat. Am inceput sa ma rastorn cu bicicleta pe partea dreapta, am pus piciorul drept pe jos, m-a prins crampa musculara si la dreptul, dar, nu mi s-a blocat. Pana la urma, m-am rasturnat de tot... si, ca sa imi amortizez caderea, din reflex, am pus mana dreapta jos. M-a prins crampa si la mana dreapta.

Deci.... eram intr-o stare GROAZNICA ! Cu un picior blocat de crampe musculare, cu celalat crampe musculare, si cu mana dreapta in crampe musculare.... eram resturnat peste bicicleta in ditamai noroiu' intr-o mica râpă. Concurentul care era langa mine, cel cu care am schimbat 2-3 vorbe, m-a vazut, a oprit, mi-a luat bicicleta de sub mine, a incercat sa ma ajute si a sunat la asistenta tehnica. Din pacate, ceasul era trecut de ora 17:30. A vorbit cu cineva de la asistenta tehnica, i-a spus care e treaba, apoi mi-a dat  telefonul mie.
I-am spus care este treaba... crampe musculare. I-am zis ca nu vreau sa abandonez si sa imi spuna, eventual, ce mi-ar putea indica contra crampelor.
Mi-a raspuns: " Toata asistenta tehnica este retrasa de pe traseu, nu putem sa trimitem echipaj in padure, trebuie sa te linistesti si sa vii cum poti. Daca cumva ai probleme foarte grave, sau ai ameteli, sa ne anunti, ca incercam sa ajungem la tine. Daca ai crampe, inseamna ca ai lipsa de magneziu, dar acum e prea tarziu sa iei magneziu.".
I-am multumit, i-am spus ca sunt in regula, ca nu vreau sa abandonez si apoi, am stat vreo 15 minute sa ma linistesc. Intre timp, concurentul care era langa mine si care m-a ajutat, mi-a zis ca nu poate sa stea, ca il asteapta un prieten cu care porneste spre Bucuresti.. Si pentru acest lucru, tin sa ii MULTUMESC ENORM DE MULT, ca m-a ajutat si ca a scazut 3 locuri din cauza mea.

Mi-au trecut dupa ceva timp si crampele, si blocajele.. si am inceput sa cobor usurel pe langa bicicleta. Apoi, am ajuns in oras m-am urcat pe bicicleta, si am reusit sa pedalez, de data aceasta fara probleme pana la finish.
Am primit diploma de participare, si medalia cu sigla maratonului.

M-am bucurat foarte mult ca am reusit sa ajung la finish, fara sa abandonez, fara sa ma accidentez, si fara sa am probleme cu bicicleta.

Si acum, sunt bucuros, ca ... dintre cei 400 de concurenti ma aflu printre cei 200 care au reusit sa termine maratonul !

Pacat de noroi.... pentru ca din cauza lui m-au prins crampele... El mi-a solicitat picioarele asa de mult... Dar, inca o data... sunt multumit ca nu am abandonat !

Pana acum, am scos 3 spini din mana. Sper sa nu mai gasesc vreo unul. :)

Multi dintre voi, nu va puteti imagina cat noroi a fost, asa ca... o sa va arat cateva poze... ca sa va dati seama...


Si, nu in ultimul rand, o mica filmare de pe traseu:

2 comentarii: