joi, 26 ianuarie 2012

Maros Bike Marathon 2011 !

In data de 25 septembrie 2011 am participat la Maros Bike Marathon.
Ca de obicei, maratonul s-a desfasurat in Gilău, langa Cluj si are 2 trasee: Marathon- 80 Km, si RACE-50 Km, eu fiind inscris la categoria RACE.
Concursul a fost inscris in calendarul UCI C 3, asta inseamna ca este un maraton international. Astfel, au participat concurenti din mai multe tari ( Serbia, Ungaria, Finlanda, Spania, Italia ).

Se pare ca, de data aceasta am reusit sa il conving pe Sergiu sa participe si el la marathon. Astfel ca, am participat amandoi la categoria RACE.

Ca de obicei, am primit imprumut bicicleta Univega Alpina ( detalii la sectiunea "Bike'u" ), de la "sponsorul" meu principal, si prin aceasta cale, doresc sa ii multumesc enorm ! Fara el, nu as fi ajuns la nici un concurs si nu as fi avut curajul sa fac "pasul" spre concursurile de MTB din ROmania.

Din pacate, cu antrenamentul, am stat destul de slăbuț, pentru ca a inceput scoala, iar anul acesta am bac-ul. Asa ca, "iesirile" cu bike'ul s-au cam terminat, la fel si timpul liber ( de aceea am intarziat asa de mult si cu postarea pe blog) .
Cu toate acestea, am vrut sa particip din simplul fapt, ca este un maraton mai mult ca SUPERB, si aici ma refer la toate punctele de vedere ! Si in plus, avenTURA de la maraton, este foarte frumoasa din simplul fapt ca nu stii ce te asteapta in "secunda urmatoare". Deci, stai in suspans pe toata durata concursului, mai ales daca traseul este la prima vedere. In urmatoarele randuri, o sa vedeti ce momente neasteptate au aparut in calea mea pe durata concursului.

Vremea a fost destul de frumoasa, cu mult soare, deci un motiv in plus sa participi cu placere la concurs.
M-am trezit dimineata la ora 6:00, m-am pregatit, am mancat, m-am facut rucsacul si am coborat in fata blocului, unde ma astepta Sergiu, impreuna cu fratele lui "fotograful".
Am urcat bicicletele in masina, si am pornit spre Cluj. De la Gherla, a venit si prietenul nostru, Ovidiu, dar din pacate doar ca si spectator. Probabil tura de recunoastere a traseului l-a obosit cam tare, si astfel, nu a mai vrut sa se inscrie la concurs.

Dupa aproximativ o ora, am ajuns in Gilău, cu o mica oprire in Polus Center, de unde ne-am cumparat fiecare cate 3 batoane energizante, 2 energizante si o ciocolata.

In jurul orei 8:00 am ajuns la zona de Start/Finish, ne-am luat pachetele de inscriere care contineau chip-ul de cronometrare, o pereche de manusi, un bidon de apa de 1 Litru, un gel energizant, stickere, albume, un souvenir ( o bratara cu MarosBike Marathon ) si brosuri cu fel de fel de promotii si reclame. Apoi, ne-am pregatit bicicletele, ne-am echipat, am mancat ciocolata, am facut o mica 'sedinta' sa ne putem organiza, avand in vedere ca am fost 3 spectatori si 2 rideri, si intr-un final, ne-am aliniat la start.

La ora 10:00 s-a dat startul !
Spre surprinderea mea, in zona start/finish, a fost pus mult nisip fin. Din aceasta cauza, aderenta a fost slaba, si prin urmare, pornirea a fost 'imposibila'. Chiar daca vroiai sa pornesti, tot nu puteai in inghesuiala care era acolo ( ~500 concurenti ).
Deci, am pornit pe langa bicicleta, primii 20 metri, unde a fost pus nisipul, dupa care m-am urcat pe ea si am pedalat cu viteza destul de mare ( nu am fortat ) pe prima parte de asfalt.

Apoi, am inceput pe drumul de tara, din satul Someşul Rece, de unde a inceput urcarea. Cea mai lunga urcare din maraton ( ~ 15 Km ). Asa cum mi-am propus, urcarea am facut-o numai pe bicicleta. Pe parcursul urcarii incet, incet, s-a format si "grupul" de biciclisti. Mai exact, biciclistii care au avut aceeasi conditie fizica cu mine si, biciclistii cu care am pedalat impreuna pe aproape intreg maratonul.

La sfarsitul urcarii, ne astepta primul punct de alimentare. Acolo, asa cum mi-am propus, a trebuit sa mananc primul baton energizant, dar din pacate am facut o mica greseala.
Am ajuns la punctul de alimentare, si am luat ciocolata, banane, bauturi izonotice, etc, si abia dupa vreo 10 minute mi-am adus aminte si de batonul energizant. Asadar, era prima greseala. A trebuit sa astept ceva timp pana sa isi faca efectul batonul.

Am inceput coborarea pe portiunea "Austria" cea mai faina coborare din maraton. Noroc ca a fost coborare, si nu am avut asa mare nevoie de energia batonului, care inca nu si-a facut efectul. Se pare ca, pe coborare, am prins avans destul de bun fata de grup. Dar, avansul acesta, nu avea sa dureze prea mult.

Dupa coborare, ca de obicei a urmat urcarea. Am avut de urcat Culmea Paltinei. Urcare scurta si abrupta. Din pacate, batonul energizant, inca tot nu si-a facut efectul si urcarea nu am mai reusit sa o fac pe bicicleta. A inceput sa apara oboseala. Muschii picioarelor deja ii simteam incordati, astfel ca am fost nevoit sa fac 5 minute pauza, pana cand grupul m-a ajuns din urma. Apoi am urcat impreuna cu grupul, pe langa bicicleta pana in varful culmii Paltinei. De acolo am simtit in sfarsit efectul batonului, si am coborat cu viteza spre al 2-lea punct de alimentare. Iarasi m-am indepartat de grup, cu un avans de aproximativ 1-2 minute, si am ajuns din urma, un grupuleț de 3 biciclisti. Am stat alaturi de micul grupuleț, in mijlocul lor si am lasat pe unul dintre ei in fata mea, pentru a ma ghida mai bine pe coborare. Asadar, am coborat toti 4 cu viteza destul de mare. De fapt, am lasat bicicleta sa coboare singura pe panta... Mai "pişcam" frana din cand in cand, la unele viraje mai stranse... atata tot... daaaa tot cu viteza mergeam.

Si... cum mergeam toti 4 asa cu viteza mare pe coborare...dintr-o data... cel din fata mea, se opreste brusc ! Eu de acolo, in gandul meu: " Ce o putut păţi si concurentul asta, ca prea brusc s-a oprit... mai bine il depasesc, si continui... " . Dar, el a inceput: "Atentie ! Atentie ! Oprirea ! Hoo !" Cu mainile sus, ne facea semnal sa oprim... Cand l-am vazut asa de "speriat" am oprit si eu... si ceilalti 2 din spatele meu... ( toata treaba asta s-a intamplat in 2-3 secunde... a fost chestie de moment, nu stiu, poate chestie de noroc... nici acum nu pot sa imi dau seama... puteam sa nu il bag in seama si sa il depasesc pur si simplu... ).

Si, dupa ce am oprit... CE SA VEZI ?! Un fir de sarma ghimpata, era legat de-o parte si de alta a cararii prin care treceam...
Firu, era legat asa... cam la o jumatate metru de pamant intre doi arbusti . Si... era legat bine... innodat la ambele capete...

Si acum... stau si ma gandesc... daca eram eu in fata grupului... cu siguranta muream. La modul cel mai serios. Si... daca nu muream tot imi rupeam o mana, un picior... pentru ca, aveam viteza mare pe coborare, iar eu, la asa ceva nici nu ma asteptam...nici nu ma uitam dupa asa ceva... nici nu stiam ce se intampla cu mine in momentul in care dadeam de sarma, nici nu stiam cum sa reactionez, si ce reflexe imi actionau...

Deci... da... eram opriti acolo cei 4 biciclisti. Primul care a ajuns acolo, a sarit repede sa dezlege sarma, altul injura din toti plamanii, eu ma uitam sa vad o ruta ocolitoare. Dar, ce ruta ocolitoare sa vezi... cand erai pe o carare si erai inconjurat de spini si tufisuri ?!
Asadar, trebuia sa astept sa dezlege sarma. Intre timp, grupul meu din spate, ajunge si el... si iacata, am stat vreo 10-15 concurenti acolo...

Dupa cateva minute a reusit saracul concurent sa dezlege sarma ghimpata. Nu i-a fost usor... pentru ca erau o gramada de spini...

Apoi, cand trebuia sa pornim... ne uitam unii la altii: Care porneste primul ?! Bineinteles ca ne era frica sa fim in fata grupului... ca nu vroiam sa mai avem inca o sarma in fata noastra...
Pana la urma, un concurent isi ia inima in dinti, si porneste primul... apoi, ma grabesc sa pornesc si eu imediat dupa el... si am continuat iarasi cu viteza. De data asta, am fost mai atenti.

Intr-un final, am coborat Culmea Paltinei si am ajuns la al doilea punct de alimentare.
De data asta, nu am mai repetat greseala, si am mancat prima data al 2-lea baton energizant, pentru ca sa fie primul aliment digerat. Apoi m-am alimentat cu ciocolata, banane, portocale, biscuiti de la al 2-lea punct de alimentare si am pornit pe urcarea spre cătunul Pape.
Am urcat cam greu spre Pape pentru ca batonul inca nu si-a facut efectul.

Apoi, cand am ajuns in varful pentii, am simtit efectul batonului energizant. Pe coborare, eram iarasi cu "energia plina". Coborarea era prin padure... asa ca am stat mai linistit in privinta "sarmelor". Tot pe coborare, avand in vedere ca traseul era aproape in linie dreapta m-am folosit de energia pe care am avut-o si, am pedalat cu viteza, in timp ce coboram.

Cu ocazia asta, am reusit sa las mult in urma grupul meu undeva la aproximativ 10-15 minute. De fapt, am coborat ca "vantul"... am depasit o gramada de concurenti... nici macar nu apucam sa ii vad, pentru ca atentia imi era indreptata numai asupra drumului. La viteza pe care o aveam, o singura miscare gresita... si ori intram intr-un copac, ori cadeam in râpă. Deci, este INCREDIBIL ce minuni poate face un baton energizant. Din "mort" de oboseala, batonul mi-a dat energia necesara, incat practic "zburam" pe bicicleta. Fraza asta, cu minunea... am zis-o si cred ca o sa o repet de fiecare data. Si... de fiecare data cand o repet, stau singur si ma minunez...

Am inceput sa ma bucur de avansul pe care l-am facut... dar, bucuria nu a tinut mult. Si din avans, am ajuns sa pierd zeci de locuri in clasament.

In timp ce coboram, cu viteza... dintr-o data simt cum spatele bicicletei devine de 'necontrolat'.
Arunc un ochi la roata de pe spate... era direct pe janta...

Pff... eram distrus. Dar, nu m-am pierdut cu firea... am oprit repede, m-am tras deoparte, sa nu incurc concurentii, mi-am dat vesta jos, sa pot umbla cat mai repede in buzunarele din spate. Am scos petecele, am dat roata jos, am cautat gaura, am gasit-o, am pus petecu, am asteptat vreo 5 minute sa se intareasca lipiciu, pentru ca era lipici lichid, am pus roata in furca, am reglat-o, am luat pompa... umflu... umflu... si nimic. Nici macar nu vrea sa se umfle. " Ce saracie' ?! Nu am legat bine pompa ?!" O verific. E bine legata.
Ce sa fac!? Dau jos roata...
Bineinteles, concurentii in timpul asta, tot treceau pe langa mine... la fel si grupul meu... plecat a fost...
Trece un concurent pe langa mine:
- Te ajut cu ceva?
- Aaa, nu... am facut pana, acuma o repar... Mersi oricum !

Asadar, dau a 2-a oara roata jos. Caut sa vad.. nu cumva am o alta gaura...
Stau, ma uit atent... si, pe cand... surpriza... dau de 2 gaurele... Pfff... hai ca pun 2 petece si aici, si rezolv, macar sa ma pun in miscare...
Pun alte 2 petice... bineinteles, dau cu smirghel, pun lipici, astept 5 minute... si, dupa ce rezolv si cu cele 2 gaurele... ma uit pe camera... sa ma asigur ca nu mai sunt si altele... ca sa nu pun degeaba camera...

Spre surpriza mea... am mai descoperit alte 3 gauri...
Deja era prea de tot... camera toata era gaurita, nu mai merge... asa ca... de data asta, chiar aveam nevoie de ajutor.
Asadar am inceput sa strig catre concurenti, in timp ce ei coborau panta in viteza. " O cameraaa de rezervaaa de 26 ai cumvaaa??? !!! ". Dupa cateva minute... un concurent, se opreste si imi ofera o camera de rezerva.
Repede... sar sa o pun, pun roata in furca, reglez... si cand sa umflu surpriza si de data asta. Camera avea valva de bicicleta, iar eu aveam pompa pentru valva de masina ( valva standard ).
Deci, nu o puteam umfla, numai cu pompa de bicicleta.

Iarasi, dau jos roata.. si incep sa strig... cameraaa de rezervaaa...

Intr-un final, imi da un concurent o camera de rezerva, de 26, cu valva buna. Se pare ca latimea camerei a fost cam mica, fata de cauciuc, dar, provizorie, a fost perfecta.

Deci, mi-a trebuit sa ma bucur ?! Trebuia sa ma gandesc la vorba aia: "Dupa râs, vine plâns".

Toata treaba asta, a durat, nu mai mult, nu mai putin de 40-45 minute. A fost enorm de mult. Am pierdut zeci de locuri in clasament... Dar, asta e... Pana la urma, asta inseamna un concurs de MTB, peripetii, intamplari, aventuri etc.
Se poate intampla oricui lucrul asta, in functie de noroc. Asta e... data viitoare o sa imi iau un rucsac in care o sa imi pun camere de rezerva...

Pornesc iarasi la drum, ajung la al 3-lea punct de alimentare ( ultimul ). Mananc al 3-lea baton energizant, ma alimentez... si pornesc cu spor spre final.

Am ajuns cu bine la finish. Am ajuns pe locul 293 din 360 la categoria RACE- 50 km, un loc la care chiar nu ma asteptam. Dar, asta e... se intampla, si nu avem ce face...

Si... acum, o intrebare pentru voi: Ce mi se intampla, daca dadeam peste firul de sarma ghimpata? imi rupeam vreo mana/picior ? muream? sau, scapam nevatamat? :)

Un comentariu:

  1. iti trebuia si o roata de rezerva nu doar camera:D ci janta si cauciuc

    RăspundețiȘtergere